
Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.
Lunetistul „Wali” - ţintă ratată de propaganda rusă
france24.com / 17 mar. 2022
Prezentată de propaganda de război a Kremlinului drept un succes magistral al armatei ruse, informaţia lichidării lunetistului canadian poreclit Wali - cel care, la 40 de ani, a ales să se alăture cauzei apărării Ucrainei – s-a dovedit un fals lamentabil. Mai multe postări distribuite iniţial în China şi devenite ulterior virale pe reţelele sociale din toată lumea între 12 şi 16 martie dădeau ca certă uciderea lui Olivier Lavigne-Ortiz – adevăratul nume al lui Wali –, la doar 20 de minute după ce veteranul mai multor campanii împotriva Statului Islamic s-ar fi alăturat apărătorilor oraşului ucrainean Mariupol. A circulat chiar şi un clip cu presupusul combatant cecen care i-ar fi venit de hac celui mai temut lunetist din lume, deşi alte zvonuri atribuiau uciderea sa unei lunetiste din Armata Roşie. Dezminţirile publicate de Wali pe contul său de Facebook, unde a postat şi o fotografie sugestivă, nu i-au convins nici pe susţinători, nici pe inamici. Lucrurile s-au limpezit în 22 martie, când realizatorii emisiunii The Observers de la canalul France 24 au reuşit să aibă o convorbire video-telefonică cu trăgătorul de elită. Wali le-a spus ziariştilor că nu a fost deloc în Mariupol, că a aflat despre presupusa sa lichidare de pe Internet şi că, în opinia sa, dezinformarea – altfel uşor de demontat - ar fi avut ca scop descurajarea luptătorilor străini care vor să ajute Ucraina în faţa invaziei ruseşti.
Farse stânjenitoare pentru miniştri britanici
bbc.com / 23 mar. 2022, france24.com / 26 mar. 2022
Doi farseuri ruşi asociaţi propagandei Kreminului, cunoscuţi în mediul online ca Vovan şi Lexus, au publicat înregistrarea video a convorbirii pe care ar fi avut-o în 17 martie cu secretarul britanic al Apărării. Ben Wallace se afla în vizită în Polonia când a fost apelat de cineva care a pretins că este premierul Ucrainei. Din înregistrarea care durează mai puţin de două minute reiese că ministrului britanic i s-ar fi cerut să sprijine programul nuclear ucrainean în condiţiile ameninţării ruseşti, iar acesta ar fi răspuns confuz şi ezitant, ceea ce a dat apă la moară propagandei ruseşti. Cu puţin înaintea publicării clipului, despre care oficialii britanici spun că ar fi alterat digital, Wallace a recunoscut că a fost apelat telefonic de un impostor. Guvernul de la Londra, care a cerut Youtube să elimine clipul de pe platformă, acuză propaganda rusă că vizează tot mai mulţi oficiali britanici cu apeluri false în contextul conflictului din Ucraina. Potrivit BBC, între aceştia se află ministrul de Interne Priti Patel şi cel al Culturii, Nadine Dorries.
Dezinformarea unui călător anonim la Kiev
reuters.com / 24 mar. 2022
Autorul unui videoclip postat pe reţelele sociale a încercat să-şi convingă urmăritorii că locuitorii capitalei Ucrainei îşi duc viaţa de zi cu zi liniştiţi, la adăpost de ororile invaziei ruseşti. Şi a reuşit în bună măsură, având în vedere că filmul de 15 minute – un aşa-zis „jurnal de călătorie” pe ruta Marea Britanie – Polonia – Ucraina - a adunat mii de vizionări şi redistribuiri. În comentariile ataşate imaginilor filmate în Kiev la începutul lunii, călătorul anonim susţine că a bătut la pas întreg oraşul şi că, în ciuda ştirilor transmise din zonă, nu a auzit bombardamente, nu a văzut distrugeri, iar oamenii locului îşi urmează rutina zilnică. Concluzia ar fi că Kievul seamănă mai degrabă cu un platou de filmare al unei montări hollywoodiene decât cu un teatru de război veritabil. Jurnaliştii agenţiei Reuters, care au difuzat reportaje cu atacurile de la periferia capitalei, demonstrează pe baza traseului urmat de autorul clipului dedus din coroborarea imaginilor filmate cu datele de geolocaţie că acesta s-a învârtit în cerc pe o suprafaţă de 2 km pătraţi în jurul gării centrale, evitând zonele confirmate din multiple surse ca fiind afectate de atacurile armatei ruse.
Falsele pretenţii teritoriale ale României în Ucraina
umbrela-strategica.ro / 25 mar. 2022
Rusia răspândește zvonuri despre presupuse „planuri separatiste” ale aliaților Ucrainei în încercarea de a provoca discordie și confuzie printre ucraineni. Publicaţia umbrelastrategică.ro citează agenţia de ştiri Ukrinform, potrivit căreia pseudo-analiștii pro-Kremlin enumeră România între statele care ar atenta la integritatea teritorială a Ucrainei. Centrul de Combatere a Dezinformării din cadrul Consiliului de Securitate de la Kiev susţine că astfel de teorii sunt promovate de forțe care se pretind în opoziție cu regimul Vladimir Putin. Pentru propaganda rusească, eventuala introducere a misiunilor de menținere a păcii în Ucraina ar duce la „împărțirea teritoriului” acesteia şi la revenirea la granițele din 1939. Teoriile privind divizarea Ucrainei par influențate de discursul președintelui Vladimir Putin, care a afirmat repetat că Ucraina modernă a fost creată de sovietici, care i-au făcut cadou teritorii aparţinând anterior Rusiei, Poloniei, României și Ungariei. Teza lui Putin ignoră însă existența Republicii Populare Ucrainene din perioada 1917-1920, care a administrat o mare parte a teritoriului actualei Ucraine - fără Bucovina și sudul Basarabiei - înainte de a fi invadată și anexată de Uniunea Sovietică.
Crucea „nazistă” a preşedintelui evreu Zelenski
politifact.com / 25 mar. 2022
Propagandiştii Kremlinului confecţioneză argumente în ajutorul teoriei lui Vladimr Putin privind „denazificarea” Ucrainei. Şi o fac ignorând faptul că preşedintele Ucrainei este evreu. Adversarii lui Volodimir Zelenski au distribuit pe Facebook şi Twitter postări în care îl acuză pe liderul ucrainean că a purtat inclusiv în adresarea video către Congresul Statelor Unite un tricou militar cu însemnul nazist al „Crucii de fier” din cel de-al Doilea Război mondial. Site-ul american politifact.com a demontat mistificarea, explicând că însemnul de pe tricourile lui Zelenski reprezintă emblema oficială a Armatei Ucrainei, care are în centru stema ţării. Emblema a fost adoptată oficial în 2009 şi se regăseşte atât pe site-ul armatei, cât şi pe conturile destinate comunicării publice.
Caz fictiv de „rusofobie” germană
dw.com / 25 mar. 2022
Acuzaţiile de rusofobie aduse Occidentului de către propaganda Kremlinului nu reprezintă o nouă tactică de dezinformare. Ele îmbracă însă forme adaptate războiului cu Ucraina. Un videoclip în care o femeie deplânge în ruseşte spitalizarea în stare de comă a unui rus de 16 ani despre care spune că ar fi fost bătut sălbatic de un grup de ucraineni în gara oraşului Euskirchen de lângă Köln - fără ca poliţia să fi luat măsuri împotriva agresorilor – a stârnit emoţie şi revoltă. Ulterior, femeia revine cu un mesaj în care spune că tânărul ar fi murit în urma rănilor suferite. Deutsche Welle a verificat autenticitatea afirmaţiilor şi au aflat de la poliţia din Bonn, care are jurisdicţie în Euskirchen, că nu a existat un astfel de incident nici în oraş, nici în împrejurimi. Poliţiştii au mai comunicat că o investighează pe femeia din videoclip sub suspiciunea de difuzare de informaţii false incitatore la ură. Jurnaliştii germani au descoperit că videoclipul a fost preluat şi promovat pe contul Telegram al Alinnei Lipp, o nemţoaică de origine rusă care lucrează pentru presa controlată de Moscova în autoproclamata Republică Populară Lugansk. Între timp, autoarea postării iniţiale şi-a retractat afirmaţiile şi şi-a cerut iertare într-un nou clip, susţinând că ea însăşi a fost victima unei dezinformări rău-voitoare.
(Horia Grușcă)