Exclusă de zece ani din competiţiile olimpice – mai întâi din cauza dopajului sponsorizat de stat, apoi pentru invadarea Ucrainei – Rusia s-a evidenţiat la Olimpiada de Iarnă abia încheiată în Italia la „disciplinele” sale nesportive favorite: falsurile şi dezinformările online*.
Un videoclip cu antetul postului german Deutsche Welle, distribuit chiar la debutul Jocurilor Olimpice, pretindea că înfăţişează o mulţime de protestatari cu explicaţia că aceştia cer interzicerea participării delegaţiei Ucrainei la competiţie pentru că preşedintele Volodimir Zelenski vrea continuarea războiului în Europa. Clipul este însă contrafăcut, deşi începe cu imagini reale extrase dintr-un clip postat de DW News pe Instagram în 8 februarie. Reportajul original prezintă protestele legate de impactul olimpiadei asupra mediului şi faţă de prezenţa în Italia a agenţilor americani anti-imigraţie (ICE). Versiunea modificată răstălmăceşte adevăratele motive ale manifestaţiei, inventând un protest anti-ucrainean inexistent.

Postările false, care au cumulat peste un milion de vizualizări pe mai multe reţele de socializare, au inclus şi dezinformări despre intens mediatizatul caz al sportivul ucrainean Vladislav Heraskevici, căruia i s-a interzis de către oficialii competiţiei să participe la concurs pentru că purta o cască cu imagini ale compatrioţilor săi sportivi uciși în război de armata rusă. Una dintre postări a manipulat digital textul unei ştiri difuzate de agenţia Reuters prin adăugarea de informaţii false conform cărora fratele sportivului ucrainean ar fi participat la recrutarea soldaților pentru armata ucraineană şi că un membru al delegaţiei olimpice maghiare ar fi purtat un abțibild pe care scria „We're all fed up with U(kraine)" / „Ne-am săturat cu toții de U(craina)”. Alte postări mincinoase susţineau că sportivii ucraineni ar fi avut parte de controale antidoping ar fi fost mai relaxate pentru ca aceștia să poată lua „substanțe psihoactive”, și că 52 dintre traducătorii delegaţiei Ucrainei lor ar fi fugit de la hotelul unde erau cazaţi. O ştire falsă pretindea că grupul feminist ucrainean Femen ar fi vandalizat Colosseumul, în timp ce altele anunţau că Italia ar fi interzis intrarea a 120 de agenţi ai Serviciului de Securitate ucrainean, care aveau misiunea de a-i împiedica pe membrii delegaţiei Kievului să dezerteze, că „nepoata unui miliardar ucrainean a cumpărat toate apartamentele de lux din trei hoteluri italiene cu opt milioane de euro” şi că „autoritățile ucrainene au confiscat pașapoartele rudelor sportivilor” pentru a le împiedica astfel să rămână în străinătate.

Un videoclip contrafăcut, cu logo-ul postului de televiziune american E! News, afirma că rapperul Snoop Dogg - care comentează Olimpiada de la Milano pentru postul american NBC – ar fi refuzat să se fotografieze cu delegaţia Ucrainei din cauza aşa-zişilor „nazişti” din armata ucraineană. Toate aceste postări fac parte dintr-o campanie atribuită Rusiei, numită „Operațiunea Overload”, care a fost activă și în timpul Jocurilor Olimpice de vară de la Paris din 2024. Campania își propune să discrediteze nu doar sportivii ucraineni, ci și refugiații, cu mesajul că „ucrainenii seamănă haos”.
Majoritatea falsurilor copiază grafica unor instituţii de presă consacrate, precum Eurosport, în timp ce altele imită comunicările agenției de spionaj israeliene Mossad și ale Ministerului italian al Sănătății. Între victimele acestui gen de dezinformare s-a aflat şi postul de televiziune canadian CBC, căruia i s-a atribuit un videoclip având ca temă sportivii ucraineni. Reportajul fals a folosit primele 15 secunde ale unui clip autentic preluat din cele publicate pe rețelele sale de socializare, în care o apărea corespondenta canadiană Adrienne Arsenault, înlocuită apoi de o versiune a vocii jurnalistei, generată artificial. Reportera pare să spună că organizatorii ar fi cazat delegaţia ucraineană „cât mai departe posibil” de restul sportivilor din cauză că sportivii ucraineni ar fi avut un comportament „extrem de toxic” la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024. Acest fragment nu există în videoclipul real, care nu menţionează deloc Ucraina sau sportivii ucraineni. Comitetului Internațional Olimpic a reacţionat prompt, precizând că ucrainenii beneficiază de aceleași facilități ca și celelalte echipe. Potrivit organizaţiei estoniene Provereno, falsul a început să circule în 5 februarie pe un canal Telegram în limba rusă numit „Odessa pentru victorie”. Postările, amplificate de boți, iar știrea a fost preluată de presa pro-Kremlin, care a invocat ca sursă televiziunea canadiană.

Nu toate falsurile legate de Olimpiada de Iarnă din Italia au avut ca ţintă Ucraina sau sportivii ucraineni. Un videoclip în care vicepreşedintele american JD Vance pare îngrijorat în timp ce pe fundal se aud huiduieli puternice a fost distribuit pe reţelele X şi Telegram. Una dintre versiunile clipului, postată pe contul „Canada îl urăşte pe Trump”, a adunat peste patru milioane de vizualizări. Totuşi, clipul nu este autentic. O comparaţie cu imaginile verificate ale ceremoniei de deschidere a olimpiadei evidenţiază inconsecvenţe factuale majore. În timpul ceremoniei, Vance şi soţia sa Usha. În timpul ceremoniei, Vance și soția sa, Usha, au fost filmaţi urmărind din tribună defilarea delegaţiilor naţionale. Imaginile oficiale îl arată pe Vance purtând un costum elegant, şi nu geaca care se vede în videoclipul analizat. Vicepreşedintele Statelor Unite a purtat ulterior o geacă, dar în timp ce a asistat la un meci feminin de hochei pe gheaţă, nu la ceremonia inaugurală. Înregistrarea transmisiunii directe a festivităţiii confimă că oficialul american a fost huiduit când imaginea sa a apărut pe ecranul stadionului, dar asta nu are legătură cu videoclipul devenit viral, generat cu ajutorul Inteligenţei Artificiale, aşa cum atestă mişcarea nenaturală a ochilor personjului din clip.

Jocurile Olimpice de Iarnă 2026 au prilejuit şi acuzaţii inedite de cenzură aduse radiodifuzorului italian Rai, acuzat că a modificat o imagine reală din motive obscure. Genericul programelor dedicate competiţiei a folosit imaginea Omului Vitruvian al lui Leonardo da Vinci fără organele genitale prezente în desenul original. Imaginea desenului vechi de 500 de ani apare la începutul videoclipului, înainte să se transforme în siluetele unor patinatori, schiori şi alţi practicanţi ai sporturilor de iarnă. Reacțiile negative din partea opoziției italiene, care acuză adesea guvernul de extremă dreapta al Giorgiei Meloni că manevrează postul public de televiziune, au fost prompte.

Politicienii au întrebat dacă RAI a fost autorizat oficial să reproducă desenul artistului renascentist, pe care l-au descris drept „o capodoperă absolută”, și dacă permisiunea pentru modificarea imaginii a fost acordată de către custozii operelor originale. Conducerea RAI a declarat că acuzația de cenzură este nejustificată și a respins-o ca fiind „încă o știre falsă”. Radiodifuzorul a precizat într-un comunicat că gestionarea și producția genericului de deschidere au fost încredințate serviciului audiovizual al Comitetului Olimpic Internaţional și nu companiei RAI, „care s-a limitat la difuzarea genericului de deschidere oficial fără nicio posibilitate de intervenție sau modificare”.
* Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.
