Menținerea actualei conduceri de la Kiev este inacceptabilă pentru Moscova, iar un armistițiu care ar permite reînarmarea Ucrainei reprezintă o amenințare la adresa Rusiei, potrivit presei pro-Kremlin.
ȘTIRE: Pentru Rusia, planurile de reglementare pașnică a conflictului din Ucraina, care urmăresc menținerea regimului aflat în prezent la putere în țară, sunt inacceptabile. Declarația a fost făcută de ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în cadrul unei conferințe de presă. „Propunerile de reglementare care se bazează pe obiectivul de a păstra regimul nazist pe acea parte a Ucrainei care va purta această denumire sunt, desigur, absolut inacceptabile”, a spus el.
Șeful diplomației ruse a menționat că, în planul inițial de pace al președintelui SUA, Donald Trump, alcătuit din 28 de puncte, era prevăzută necesitatea soluționării problemelor legate de statutul limbii ruse și al Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice (BOU). Totuși, în materialele ulterioare prezentate părții ruse, aceste inițiative au fost înlocuite cu prevederi potrivit cărora Ucraina ar trebui să se ghideze după normele UE privind minoritățile naționale.
Lavrov a mai declarat că Rusia nu poate oferi Ucrainei posibilitatea de a se reînarma și de a relua conflictul armat în cazul unui armistițiu. Astfel, el a comentat încercările Kievului și ale statelor europene de a-l convinge pe președintele SUA, Donald Trump, să își schimbe abordarea privind reglementarea conflictului, în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos.
NARAȚIUNI: 1. Rusia are dreptul să decidă ce conducere politică este acceptabilă la Kiev. 2. Menținerea actualei puteri din Ucraina reprezintă perpetuarea unui regim nazist. 3. Ucraina nu are dreptul să se înarmeze, deoarece acest lucru ar provoca un nou război.
OBIECTIVE: Justificarea intervenției Rusiei în treburile interne ale Ucrainei; delegitimarea conducerii politice de la Kiev; negarea dreptului Ucrainei la autoapărare; prezentarea Rusiei ca actor constrâns să continue conflictul pentru propria securitate.
Realitate: Ucraina este un stat suveran, iar alegerea conducerii sale politice și politica de apărare sunt decizii interne
DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Narațiunea potrivit căreia Rusia ar avea dreptul să decidă ce conducere politică este acceptabilă la Kiev pentru a semna un acord de pace contrazice principiile fundamentale ale dreptului internațional și arhitectura de securitate europeană construită după Războiul Rece. Ucraina este un stat suveran, iar legitimitatea puterii politice derivă exclusiv din procesele electorale interne și din voința cetățenilor săi. Acceptarea ideii că un stat vecin poate valida sau invalida conducerea aleasă ar deschide calea unei ordini internaționale bazate pe forță, nu pe reguli, în care orice stat mai puternic ar putea revendica un drept de control asupra opțiunilor politice ale altuia. În plan practic, această logică nu este aplicată simetric. Or, Rusia nu acceptă ca alte state să îi pună sub semnul întrebării propriul sistem politic.
Etichetarea conducerii Ucrainei drept „regim nazist” reprezintă o deformare intenționată a realității politice și istorice. Ucraina este guvernată de autorități alese prin scrutin direct, monitorizat de observatori internaționali, iar viața sa politică este caracterizată de pluralism în ciuda legii marțiale. Utilizarea termenului „nazist” nu are rol descriptiv, ci emoțional: el activează traume istorice adânc înrădăcinate în societatea rusă și transferă conflictul din registrul juridic în cel moral absolut, unde compromisul devine imposibil. Prin această strategie, adversarul este dezumanizat, iar războiul este prezentat nu ca o agresiune, ci ca o misiune morală.
De precizat că în Ucraina a fost adoptată „Legea privind condamnarea regimurilor totalitare comuniste și naziste și simbolisticii lor”. Partidele de extremă dreaptă au o influență marginală; la ultimele alegeri parlamentare din 2019, coaliția partidelor naționaliste nu a reușit să treacă pragul electoral de 5%, obținând un sprijin popular mult mai mic decât în multe alte țări europene. Mai mult, instituțiile internaționale și organizațiile pentru drepturile omului nu au identificat politici de stat bazate pe ideologia nazistă, precum antisemitismul sau desființarea pluralismului politic.
Afirmația potrivit căreia înarmarea Ucrainei ar reprezenta un pericol pentru Rusia ignoră succesiunea reală a evenimentelor și inversează raportul dintre cauză și efect. Ucraina nu a declanșat un conflict împotriva Rusiei, ci a fost atacată și a pierdut teritorii ca urmare a acțiunilor militare ruse. În momentul agresiunii inițiale din 2014, armata ucraineană se afla într-o stare avansată de degradare. În acest context, consolidarea capacităților de apărare a fost o reacție de supraviețuire. Înarmarea Ucrainei a urmat agresiunii, nu a precedat-o, iar prezentarea acestei reacții defensive drept amenințare servește exclusiv scopului de a transfera responsabilitatea războiului de la agresor la victimă.
Ideea că un armistițiu ar fi periculos pentru că ar permite Ucrainei să se reînarmeze funcționează ca un argument preventiv pentru respingerea oricărei încetări a focului care nu consfințește câștigurile Rusiei. În realitate, armistițiile sunt mecanisme temporare menite să reducă violența și să creeze spațiu pentru negocieri. Presupunerea că doar Ucraina ar folosi un armistițiu în mod abuziv este selectivă și ignoră precedentul încălcărilor repetate ale încetărilor focului de către Rusia în conflictul din Donbas după 2014. Această narațiune mută responsabilitatea prelungirii războiului declanșat în 2022 de pe umerii agresorului asupra victimei. În acest cadru, pacea este redefinită nu ca o încetare a violenței, ci ca o acceptare de către Ucraina a condițiilor impuse de Moscova.
În ansamblu, aceste narațiuni construiesc o imagine coerentă din punct de vedere propagandistic: Rusia este prezentată ca actor defensiv, constrâns să intervină, să respingă „armistiții false”, în timp ce Ucraina apare ca sursă permanentă de amenințare și conflict.
CONTEXT: Declarațiile lui Serghei Lavrov se înscriu în discursul clasic al Kremlinului privind „denazificarea” și „demilitarizarea” Ucrainei, concepte formulate încă dinaintea invaziei pe scară largă din 2022. Aceste formule nu desemnează obiective limitate de securitate, ci exprimă refuzul Moscovei de a accepta existența unei Ucraine suverane, cu orientare politică și de securitate independentă. Invocarea presupuselor planuri de pace atribuite președintelui SUA și accentul pus pe „drepturile minorităților” și pe Biserica Ortodoxă Ucraineană fac parte dintr-o strategie de mutare a discuției de la agresiunea militară la teme identitare și culturale, prezentate selectiv. Prin acest mecanism, Rusia încearcă să se poziționeze ca apărător al drepturilor încălcate, evitând asumarea responsabilității pentru declanșarea și continuarea războiului.
