FAKE NEWS: Republica Moldova își pune economia pe picior de război și pregătește infrastructura feroviară pentru a adera la NATO

Pod-Falciu-Cantemir
© cfir.ro   |   După 37 de ani, s-a reluat circulația marfarelor pe podul Fălciu-Cantemir

Republica Moldova își pune economia pe picior de război și pregătește infrastructura feroviară pentru a adera la NATO, potrivit unui pretind expert, citat de TASS, care se referă, de fapt, la un tronson feroviar, lung de 4 km, care a funcționat și anterior.

ȘTIRE: „Planurile autorităților Moldovei de a trece la standardul european al ecartamentului feroviar pot indica intenția de a se alătura proiectelor de infrastructură ale NATO și riscul atragerii țării în orbita conflictelor militare de partea alianței, a declarat pentru TASS șeful Centrului ruso-moldovenesc de prietenie și cooperare, Dmitri Sorokin.

El a explicat că prima locomotivă diesel-electrică de probă, pe ecartament standard european de 1.435 mm, a traversat cu succes zilele trecute frontiera pe podul Fălciu (România) – Prut (Moldova), unde este implementată tehnologia ecartamentului dublu (1.435 și 1.520 mm). Scopul acestui experiment a fost testarea liniei recent construite pe partea moldovenească, de la podul peste râul Prut până la stația Prut din Cantemir.

„Moldova se integrează activ în NATO, ceea ce se manifestă prin dorința de a crea pe teritoriul său obiective de infrastructură pentru depozitarea tehnicii militare și organizarea coridoarelor de tranzit pentru asigurarea operațiunilor militare pe teritoriul Ucrainei. În prezent, sub conducerea președintelui Maia Sandu, Chișinăul întreprinde pași care pot fi interpretați drept o atragere deliberată a țării în orbita conflictelor militare”, a declarat expertul”.

 

NARAȚIUNI:  1. Guvernarea pro-europeană de la Chișinău și-a pus economia pe picior de război. 2 Modernizarea infrastructurii feroviare și interconectarea cu România se face pentru aderarea R. Moldova la NATO.

OBIECTIV: Să inducă ideea că guvernarea pro-europeană de la Chișinău ar fi abandonat prioritățile civile și ar fi trecut deliberat economia Republicii Moldova pe picior de război, pregătind țara pentru implicare militară; să prezinte modernizarea infrastructurii feroviare și interconectarea cu România nu ca proiecte economice și de integrare europeană, ci ca dovezi ale unei integrări ascunse în NATO; să alimenteze temerile legate de  pretinsa atragere a Republicii Moldova în conflicte militare și de pierderea neutralității.

DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Cheltuielile pentru apărare ale Republicii Moldova sunt mai mici de 100 de milioane de euro. Acestea vor reprezenta mai puțin de 2% din cheltuielile bugetului de stat și aproximativ 0,5% din PIB. Respectiv, afirmațiile despre trecerea economiei pe picior de război nu au niciun sens.

La 22 aprilie 2026 a fost testat oficial segmentul feroviar Cantemir - Fălciu, cu o lungime de aproximativ 4 kilometri, care asigură conexiunea dintre Republica Moldova și România. Linia a fost adaptată pentru ecartament combinat, larg (1520 mm, utilizat în fostul spațiu sovietic) și european (1435 mm), ceea ce permite conectarea directă la rețeaua feroviară din România. De fapt, segmentul respectiv permite circulația trenurilor pe o distanță limitată fără schimbarea ecartamentului la frontieră, așa cum se întâmplă la Ungheni, de exemplu și, respectiv, sporește viteza circulației. Acest proiect are exclusiv scopuri civile - circulația mărfurilor și pasagerilor. De altfel, linia respectivă a funcționat și în secolul XX, dar ultimul tren de marfă a circulat în 1989, iar de pasageri în 2009

CONTEXT/ETOS LOCAL: Republica Moldova este angajată într-un proces de integrare europeană care presupune și interconectarea infrastructurii cu cea românească și, respectiv, a UE. În ultimii ani sunt implementate mai multe proiecte de interconectare energetică și de transport, proiecte care sunt prezentate frecvent de propaganda rusă drept militare, menite să ducă Republica Moldova în NATO sau să o implice în războiul din Ucraina. Narațiuni false de acest gen sunt des răspândire în Republica Moldova, cu o parte a populației rusofilă, adeptă a păstrării statutului de neutralitate, chiar dacă realitățile geopolitice din ultima perioadă demonstrează că neutralitatea nu asigură securitatea statelor.

Anterior Veridica a demontat narațiuni similare precum că proiectele de infrastructură dintre Republica Moldova și România, susținute de Occident ar avea drept scop facilitarea livrării de armament în Ucraina sau în spatele intenției construirii unui terminal logistic la Ungheni ar sta NATO și interese militare.

SÂMBURE DE ADEVĂR: Republica Moldova și România au pregătit infrastructura necesară pentru interconectarea feroviară Cantemir-Fălciu

Timp citire: 3 min