FAKE NEWS: Maia Sandu a închis 200 de școli, alungând tinerii din R. Moldova

FAKE NEWS: Maia Sandu a închis 200 de școli, alungând tinerii din R. Moldova
© cenzura.md  

Maia Sandu a închis peste 200 de școli și universități, ceea ce a provocat emigrarea în număr mare a tinerilor. O face la indicațiile Occidentului, aflat în deficit din cauza numărului mare de persoane LGBT, și are nevoie de tinerii moldoveni. Sunt narațiuni false dintr-un pretins comentariu realizat de cenzura.md despre problemele din sistemul de învățământ din Moldova.

ȘTIRE: „Acum 11 ani, în Moldova a început o reformă a sistemului educațional, iar responsabilă pentru aceasta a devenit viitoarea președintă a republicii, Maia Sandu, care pe atunci era o necunoscută. Ocupând funcția de ministru al educației, Sandu a proclamat ca principiu central al reformei "optimizarea" - în opinia sa, numărul școlilor din Moldova depășea necesarul și, ca urmare, se cheltuiau bani "inutili" pe educație. Rezultatul "optimizării" sale a fost închiderea masivă a școlilor din întreaga Moldovă și transformarea cursurilor de limba și istoria moldovenească în limba și istoria românilor”.

[...] „În perioada reformei desfășurate de ministra Maia Sandu, aproape 200 de școli cu predare în limba rusă au fost închise, iar numărul total de instituții de învățământ s-a redus cu 221 între 2012 și 2015”.

[...] „Lipsa oportunităților de a obține educație provoacă migrația tinerilor. Conform estimărilor experților, până în 2025, numărul tinerilor din Moldova ar putea scădea cu aproape jumătate față de anul 2010, reprezentând doar 5% din populație”.

[...] „Cu 11 ani în urmă, reforma "optimizării" sistemului educațional, impusă prin indicații directe din partea Occidentului, a dus la scăderea nivelului general de educație al populației și a contribuit la transformarea noii generații în muncitori emigranți pentru nevoile pieței occidentale”.

Acum, se pare că obiectivul s-a schimbat - este necesar să "împingem" tinerii din Moldova, să determinăm generația în creștere să plece, deoarece în Europa, afectată de revoluția LGBT, nu ajung tineri”.

NARAȚIUNI: 1. Maia Sandu a închis peste 200 de școli, majoritatea cu predare în limba rusă. 2. Închiderea școlilor a provocat migrația tinerilor din R. Moldova. 3. Occidentul provoacă emigrarea tinerilor din R. Moldova pentru a-și „suplini” necesarul afectat de numărul mare de persoane LGBT

CONTEXT/ETOS LOCAL:  Narațiunea privind numărul mare de școli care au fost închise în Republica Moldova în perioada în care Maia Sandu a deținut funcția de ministru al Educației a fost una dintre cele mai des întâlnite în campaniile electorale din ultimii ani, fiind promovată intens de partidele și politicieni pro-ruși de la Chișinău, fiind utilizată inclusiv de fostul contracandidat al Maiei Sandu la alegerile prezidențiale din 2016 și 2020, socialistul Igor Dodon. Aceasta este readusă în vizor în preajma alegerilor locale care vor avea loc la începutul lunii noiembrie.

În contextul acestei narațiuni, Maia Sandu și guvernarea pro-europeană de la Chișinău sunt învinuite și de problemele demografice ale țării - migrația, un fenomen îngrijorător, care a început însă cu mai bine de două decenii în urmă. De altfel, decizia de a reduce numărul de școli a fost legată direct cu reducerea semnificativă a numărului de elevi, așa cum vom arăta mai jos.

OBIECTIV: Alimentarea criticilor la adresa guvernării pro-europene, prin readucerea pe agenda publică a unor narațiuni vechi, dar și asocierea guvernării cu problemele demografice ale țării, care își au rădăcinile de peste trei decenii

Statistica nu e rusofobă

DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Statisticile oficiale confirmă că în Republica Moldova au fost închise mai multe școli. Dar acest lucru se întâmplă de două decenii, și nu doar pe timpul mandatului Maiei Sandu, iar reducerea numărului de școli este legată direct de scăderea numărului de elevi.

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, ]n anul 2023, în Republica Moldova erau cu 355 de școli mai puține decât în 2000, adică o scădere de peste 20%. În aceeași perioadă, numărul de elevi a scăzut practic la jumătate - de la 631 de mii, la 334,5 mii.

Din datele respective reiese că în timpul mandatului Maiei Sandu de ministru al Educației (2012-2015) în Republica Moldova au fost închise 73 de școli, adică, în medie, 24 de școli pe an, iar procesul a continuat aproximativ cu același ritm și în următorii ani.

Autorii articolului pun accent și exagerează în privința numărului de școli cu predare în limba rusă închise, încercând să sensibilizeze minoritățile etnice și să readucă în vizor narațiunea despre „rusofobia” guvernării pro-europeană. În Republica Moldova însă, aproximativ 16% din școli sunt cu predare în limba rusă, ceea ce corespunde cu ponderea minorităților naționale.

Migrația este un fenomen care a afectat grav Republica Moldova, dar este întâlnit în toată Europa de Est. Statisticile oficiale (disponibile începând cu anul 2014) arată că în anii 2020 și 2021 numărul tinerilor de 15-24 de ani care au plecat din Republica Moldova a scăzut în comparație cu anii precedenți (13.000 în 2020, 21.000 în 2021, față de 24-28 de mii în anii precedenți). Aceeași dinamică se observă și în cazul numărului total de persoane care au emigrat. Deci nu reducerea numărului de școli și universități provoacă migrația tinerilor, mai ales că există locuri libere, dar nu are cine să le ocupe.

În plus,  dacă migrația tinerilor ar fi provocată de lipsa de școli și universități, aceasta ar trebui să afecteze practic doar minoritățile vorbitoare de rusă, or, din articol reiese că 80% din școlile închise de Maia Sandu erau cu predare în rusă.

Occidentul decadent și ortodoxia pravoslavnică

Decadența Occidentului este o altă narațiune promovată intens de propaganda rusă, prezentă și în acest articol. Este adevărat că UE se confruntă cu îmbătrânirea populației, la fel cum se întâmplă și în alte state, chiar Rusia, de exemplu, dar acesta nu este provocată de persoanele LGBT, ci de specificul modernității - oamenii se căsătoresc mai târziu, cuplurile au mai puțini copii, anticoncepționalele au devenit mai accesibile și mai sigure, sunt permise avorturile, a scăzut influența bisericii, care se opune avorturilor, etc. De altfel, un studiu realizat în 2016 arăta că în Germania era cea mai mare pondere a populației care se identifica drept parte a comunității LGBT - 7,4%, dar cercetările Eurostat arată că în Germania va crește cel mai mult ponderea tinerilor.

SÂMBURE DE ADEVĂR: În Republica Moldova au fost închise școli și universități, iar un număr mare de persoane, inclusiv tineri emigrează. Însă este un proces care a început cu mult înainte de a veni Maia Sandu la putere.

  • Publicație / Media:
    cenzura.md
  • Data publicării:
    31/07/2023
  • Public țintă:
    tineri nemulțumiți de condițiile de trai în R. Moldova, minoritățile etnice
  • Afiliere politică:
    forțe pro-ruse
  • Narațiune cheie:
    Maia Sandu închide școlile, alungând tinerii din R. Moldova
Raportează
Fake News

Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.

Raportează
Alte știri