Puciul de la Moscova din 19 august 1991, ce a dus la destrămarea Uniunii Sovietice, a fost o greșeală ce a condus la o mare pierdere pentru umanitate, potrivit Sputnik. Promovarea acestei narațiuni false se înscrie într-un proces mai amplu de revizionism istoric și cosmetizare a imaginii și acțiunilor URSS.
ȘTIRE: „Chiar dacă finalul oficial a fost în ziua de Crăciun a aceluiași an, când Mihail Sergheevici Gorbaciov și-a dat demisia din fruntea ”unui stat care mai există”, 19 august a marcat înfrângerea ultimei încercări de supraviețuire a ”Puterii sovietelor”.
Este vorba de ”puciul de la Moscova”, în care un grup de conducători politici și militari au încercat chipurile să ia puterea, ținându-l pe Gorbaciov prizonier, dar ”uitându-l” pe Boris Elțîn, liber să strângă un grup de fideli, inclusiv de generali de prim rang.
Sunt multe detalii care ridică de atunci întrebări, dubii majore, cu privire la acel puci […] Practic, referitor la acele dubii, pare că 19 august a fost mai curând un prilej de a ridica pe culmi puterea noului conducător, Boris Elțîn – ciudat de dorit și de Occident.
De fapt, nu era deloc ciudat – pentru că Occidentul cunoștea bine personajul și slăbiciunilor lui – așa încât cred că adevărata cădere a ”Puterii sovietelor” nu s-a oficializat prin demisia lui Gorbaciov, ci prin alegerea lui Boris Elțîn.
A urmat un adevărat purgatoriu pentru Rusia și majoritatea statelor sovietice, întrerupt de apariția providențială a structurii de putere cu Vladimir Putin în vârf […] Pe scurt, să amintim că URSS apare în cea mai frământată perioadă, în care capitalismul occidental, ajuns la un punct de răscruce, dorește o reîmpărțire colonială. O reîmpărțire pentru care nu contau vieți, distrugeri, orori! […] Ei bine, apariția URSS a fost un fenomen fulminant – pentru că statul proletarilor dădea speranță zecilor de milioane de exploatați din întreaga lume; acum nu mai erau singuri, izolați, ci exista un pol de putere, pe care îl considerau al lor. Un far, care știa bine să lumineze printr-o propaganda gândită, atrăgătoare, dar și o lumină preluată de jurnaliști, scriitori și alți intelectuali din întreaga lume […] Pentru că așa început epoca marelui creator al URSS, ”pragmaticul nostru gruzin” (cum îl numea Lenin), Iosif Vissarionovici Stalin, omul de oțel pentru care nu a existat imposibilul.
Stalin vede tabloul de ansamblu cu ochii unui spirit cultivat, cu pregătire solidă teologică, subpusă bizar ideologiei marxiste, excelent ziarist (a fondat ziarul ”Pravda”) și care înțelegea importanța armei propagandistice, dar și un om de acțiune, gata să folosească arma.
Stalin este, fără îndoială, creatorul URSS, este cel care înțelege că puterea și echilibrul unei națiuni nu se clădește numai cu speranțe, ci cu realism vizionar”, scrie Sputnik Moldova.
NARAȚIUNI: 1. Dezmembrarea URSS a fost un dezastru pentru omenire. 2. Comunismul a fost un curent politic aplecat spre nevoie oamenilor. 3. Iosif Stalin a fost un vizionar și un pacifist.
CONTEXT/ETOS LOCAL: Săptămâna trecută au fost aniversați 30 de ani de la Puciul de la Moscova, o tentativă de răsturnare de la putere a ultimului președinte sovietic, Mihail Gorbaciov, de către elemente dure ale Partidului nemulțumite de politicile liderului și de pierderea imperiului european (în statele fostului Tratatului de la Varșovia regimurile comuniste fuseseră îndepărtate). Gorbaciov a supraviețuit puciului grație intervenției energice a președintelui Rusiei, Boris Elțin, dar avea să demisioneze câteva luni mai târziu, pe 25 decembrie 1991, pecetluind, astfel, destrămarea URSS-ului.
Prăbușirea Imperiului Sovietic și pierderea statutului de mare putere a fost greu de acceptat atât de elemente ale fostului regim, cât și de o parte a populației. Dificultățile economice din anii '90 au dus la accentuarea unui sentiment de nostalgie față de URSS, idealizată prin contrast cu prezentul dificil. După venirea la putere a lui Vladimir Putin, un exponent al unei caste de elită a URSS – temutul KGB – care chiar a declarat că destrămarea Uniunii Sovietice a fost cea mai mare catastrofă geopolitică din secolul XX, Rusia s-a angrenat într-un proces de cosmetizare a trecutului sovietic. Cea mai mare atenție i-a fost acordată epocii staliniste și celui de-Al Doilea Război Mondial; la Stalin a început un proces de reabilitare prin care se caută transformarea sa într-un mare om de stat, în timp ce în cazul războiului, se încearcă ștergerea faptelor care nu convin narativului oficial, cum ar fi responsabilitatea pe care URSS a avut-o în declanșarea conflagrației, agresiunile acesteia, cooperarea cu Germania nazistă până în 1941.
Eforturile de cosmetizare a istoriei reprezintă un aspect al efortului mai amplu de dezinformare și manipulare prin care Rusia încearcă să își atingă obiectivele politice.
OBIECTIV: Crearea unui sentiment de nostalgie față de Uniunea Sovietică și glorificarea cultului lui Iosif Stalin, conducătorul URSS până în 1953.
DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Stalin este considerat a fi unul dintre cei mai mari criminali ai secolului XX și ai istoriei în general, iar unii istorici îl consideră responsabil de moartea a până la 20 de milioane de persoane. Dictatorul a devenit centrul unui cult al personalității iar în URSS a fost instaurat un climat general de teroare. Au avut loc execuții, foamete cauzată de politicile lui Stalin, mase de oameni au ajuns în sistemul penitenciar Gulag, populații întregi (moldoveni, ceceni, tătari) au fost deportate. Numai în perioada 1926-1937, conform recensămintele din Uniunea Sovietică au murit între 5-10 milioane de oameni, marea lor majoritate în timpul foametei din 1931-1934. Circa 3,5 milioane dintre ei au fost ucraineni. În timpul „Marii Epurări” dintre 1936-1938, Stalin a primit nu mai puțin de 383 de liste cu numele a mii de lucrători din partid, soviete, organizaţia de tineret Komsomol, armată şi întreprinderi. Au urmat crimele produse de sovietici în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, care a izbucnit odată cu invadarea de către Germania și URSS, a Poloniei (e de notat masacrul de la Katyn, în aprile-mai 1940, când peste 22.000 de ofițeri polonezi au fost uciși din ordinului lui Stalin), anexarea statelor baltice și a teritoriilor românești Basarabia și Bucovina de Nord, invazia Finlandei, iar exemplele pot continua. De altfel, în 2019, Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care atribuie responsabilitatea pentru izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial în egală măsură Germaniei și Uniunii Sovietice și amintește că ambele regimuri totalitare sunt vinovate de crime în masă.
Chiar și dincolo de perioada stalinistă, URSS a fost un imperiu totalitar creat pe scheletul fostului Imperiu Țarist, fără a ține cont de aspirațiile popoarelor componente (multe dintre acestea și-au manifestat alte opțiuni, independența sau alipirea la alte state, imediat după Primul Război Mondial). Uniunea Sovietică a impus, totodată, regimuri totalitare comuniste în întreg estul Europei, țările din această regiune fiind simpli sateliți ai Moscovei, care a intervenit brutal de fiecare dată când i-a fost amenințată hegemonia (Ungaria, 1956, Cehoslovacia, 1968).
Imperiul Sovietic, menținut zeci de ani prin teroare, s-a prăbușit din cauza incapacității sale de a ține pasul cu Occidentul și a crizei economice prelungite pe care a traversat-o. La final s-a văzut că regimul nu beneficia nici măcar de sprijin popular – statele din estul Europei au trecut prin revoluții anti-comuniste și, ulterior, au optat pentru Uniunea Europeană și NATO; subiecții URSS au ales independența atunci când controlul centrului a slăbit; majoritatea populației Rusiei a respins comunismul (puciul din 1991 a eșuat grație mobilizării populare împotriva puciștilor). Acolo unde Rusia și-a menținut influența a făcut-o prin intermediul unor regimuri corupte (Ucraina sub Ianukovici) sau autoritare (Belarus), ori prin conflictele înghețate pe care le-a alimentat (Georgia, Republica Moldova).
CUI ÎI SERVEȘTE NARAȚIUNEA: Kremlinului în încercarea sa de cosmetizare a imaginii URSS, ca parte a campaniei de dezinformare pe care o duce.
