FAKE NEWS: Clotilde Armand retrage finanțarea spitalelor din Sectorul 1

FAKE NEWS: Clotilde Armand retrage finanțarea spitalelor din Sectorul 1
© Facebook Clotilde Armand  

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, ar fi tăiat finanțarea a patru dintre cele mai importante spitale din București, toate aflate în Sectorul 1. Este o narațiune falsă, promovată pe multiple canale media, precum și de politicieni ai principalului partid de opoziție, PSD.

ȘTIRI: „Primarul Sectorului 1 din Capitală, Clotilde Armand, a luat o decizie fără precedent: va retrage complet finanțarea a 4 spitale. […] Mihai Gâdea, celebrul prezentator TV, a sesizat imediat decizia luată de primar. Acesta a exclamat: „în ce țară trăim?”, lăsând să se înțeleagă o profundă nemulțumire. Nimeni nu înțelege de ce primarul sectorului 1 a luat o astfel de decizie. Menționăm că până și unii colegi de partid au fost șocați de această decizie. Decizia lui Clotilde Armand de a retrage finanțarea acestor spitale vine într-un moment total nepotrivit. În acest moment, sistemul de sănătate din România are o mare nevoie de „ajutor” […]” (Evenimentul Zilei)

 „Situație extrem de gravă în București, acolo unde 4 spitale cheie – Spitalul de Urgență Floreasca, Spitalul de Arși, Spitalul pentru Copii ”Grigore Alexandrescu” și Spitalul de Urgențe Oftalmologice – riscă să rămână fără bani. Fostul primar al municipiului București Gabriela Firea, spune că, pentru primarii ”Noului București” nu contează pacienții, totul fiind doar un calcul politic. Firea precizează că spitalele menționate riscă să rămână fără finanțare ”dintr-o simplă dorință a noului primar de sector”, Clotilde Armand. ”Astăzi, doamna Armand le cere consilierilor locali să oprească orice investiție în aceste spitale! Nu mai vrea să plătească nici măcar facturile la utilități pentru că e ”presiune” pe buget! Managerii celor patru spitale au aflat astăzi că vor rămâne fără bani și investiții, dacă această hotărâre va fi aprobată de majoritatea PNL-USR+ de la Sectorul 1”, a scris Gabriela Firea.” (Sputnik.md)

NARAȚIUNE: Narațiunea este aceeași, „Clotilde Armand taie finanțarea a patru mari spitale” cu nuanțe ușor diferite date de diferitele redacții în funcție de punctele de vedere și personajele citate, includerea unor narațiuni secundare etc. Iată câteva exemple:

Decizie scandaloasă. Clotilde Armand a decis: Patru spitale rămân fără bani (Evenimentul Zilei). Publicația menționează ca sursă emisiunea „Sinteza Zilei” și insistă că finanțarea este tăiată în întregime. EvZ precizează, în context, că momentul este delicat și că au avut loc mai multe incendii la spitale din România.

Scandal spitale Sector 1. Clotilde Armand taie finanţarea a patru mari spitale, printre care şi spitalul de copii Grigore Alexandrescu (Antena 3). Aici se pune accentul pe latura emoțională; fotografia aleasă pentru a ilustra articolul arată un nou-născut în spital, fără vreo precizare, însă, despre ce spital e vorba. Sunt citate intervenții din emisiunea Sinteza Zilei ale realizatorului Mihai Gâdea, managerului de la spitalul Grigore Alexandrescu, Alexandru Ulici, ,care detaliază ce cheltuieli ale spitalului sunt suportate de Primăria Sectorului 1 precum și ale Monicăi Pop, fost manager al Spitalului Clinic de Urgențe Oftalmologice (prezentată în mod greșit drept manager actual), care în ultima perioadă s-a remarcat în spațiul public prin opoziția față de vaccinurile anti-COVID. Monica Pop este invitată cu regularitate la Antena 3 și emisiunea Sinteza Zilei.

Clotilde Armand a tăiat finanțarea a patru spitale din Capitală. Monica Pop: ”M-am așteptat, e o gafă extrem de mare” (RTV). Televiziunea respectivă a pus accentul pe declarația dată de Monica Pop și a preluat inclusiv greșeala făcută de A3, aceea de a o prezenta pe Monica Pop drept manager al Spitalului Clinic de Urgențe Oftalmologice.

Reacția Gabrielei Firea, după ce Clotilde Armand a retras finanțarea a patru spitale din București: „Un proiect criminal” (Mediafax). Știrea preia strict acuzațiile Gabrielei Firea, fără context, fără poziția celeilalte părți.

Clotilde Armand taie și spânzură în Sectorul 1. Franțuzoaica a decis să taie finanțarea a 4 spitale mari din București. Distrugerea spitalelor de stat are legătură cu planurile imobiliare ale lui Vlad Voiculescu? (ActiveNews). În afară de narațiunea propriu-zisă cu spitalele, sunt aduse în discuție alte două narațiuni. Prima, indirectă, este referitoare la naționalitatea Clotildei Armand, despre care în ultimii ani a fost răspândită teza – fără a se fi adus vreodată o probă în acest sens – că ar avea legături cu serviciile de informații franceze. Cea de-a doua se referă la presupuse interese imobiliare ale ministrului sănătății, Vlad Voiculescu. Din nou, nu sunt aduse probe cu privire la aceste interese – este citat doar un articol apărut în data de 31 ianuarie pe inpolitics.ro, care la rândul său citează un articol speculativ, ce nu aduce vreo probă, din 2016.

CONTEXT/ETOS LOCAL: Consiliul Local al Sectorului 1 a decis scoaterea din administrarea sa a mai multor spitale municipale: Spitalul de Chirurgie Plastică şi Reparatorie, Spitalul de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu", Spitalul de Urgenţă Floreasca şi Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice. Subiectul a apărut pe 3 februarie și a avut o acoperire extrem de amplă; potrivit monitorizării Zelist pentru tema spitale și Clotilde Armand, pe 4 februarie s-a atins un vârf de aproape 500 de apariții dintre care mai mult de 40% în presă, urmată de agregatoare și Facebook; numărul aparițiilor a scăzut constant în zilele următoare, la sub 370 în data de 5, în jur de 125 pe 6 și mai puțin de 60 pe 7 februarie . Într-un top trei al celor mai influente mențiuni din 4 februarie, Zelist notează, cu impact foarte puternic, Antena 3, în emisiunea Observator de la ora 19:00 (audiență estimată 446 000), Radio România Actualități, Radiojurnalul de ora 7 (289 000 IMP) și RTV, știrile orei 7 (279 000). Zelist contorizează aparițiile în ansamblul lor, inclusiv pe cele neutre, care s-au limitat la enunțarea faptelor (de expl. Radiojurnalul RRA).

Este de notat că majoritatea publicațiilor/canalelor care au tratat subiectul dintr-un unghi tendențios au fost criticate în trecut tocmai pentru răspândirea de narațiuni false (cu privire la modul în care au prezentat eforturile anti-corupție din perioada în care la conducerea DNA se afla Laura Codruța Kövesi, tragedia de la Colectiv și protestele care au avut loc după aceasta, mișcarea #Rezist, măsurile luate pentru combaterea pandemiei etc.). Aceste publicații omit și o trimitere directă la hotărârea propriu-zisă a Consiliului Local, ceea ce sugerează că sursa lor primară nu a fost hotărârea respectivă și că e posibil ca aceasta să nici nu fi fost consultată direct înainte de publicarea articolelor.

Una dintre primele intervenții pe marginea subiectului îi aparține fostului primar general al Bucureștiului, Gabriela Firea, care a afirmat într-o postare pe facebook, datată 3 februarie ora 4:28 PM, că spitalele respective „riscă să rămână fără finanțare dintr-o simplă dorință a noului primar de sector”. Declarația Gabrielei Firea a fost preluată, printre alții, de realitatea.net și stiripesurse.ro, în data de 3 februarie și playtech.ro și sputnik.md, ambele în data de 4 februarie. Niciuna dintre aceste publicații nu a menționat în articolele respective și un alt punct de vedere în afara celui al Gabrielei Firea. O altă sursă preluată de mai multe publicații a fost emisiunea Sinteza Zilei, de la Antena 3, în care s-a dezbătut subiectul în seara de 3 februarie, după votul din Consiliul Local. Emisiunea a fost citată de publicații online ca evz.ro și capital.ro.  

Scandalul legat de spitale a apărut în contextul în care Clotilde Armand a fost implicată într-un schimb de replici acide cu reprezentanții PSD încă dinainte de a prelua mandatul de primar. Chiar înainte de alegeri, în urma unor dezvăluiri apărute pe justnews.ro privind urmărirea sa, în 2017, de către poliția locală a Sectorului 1, Clotilde Armand a depus o plângere la DIICOT. Procesul electoral a fost și el marcat de controverse și de acuzații privind o tentativă de fraudă. După preluarea mandatului de către Clotilde Armand, au continuat disputele cu privire la poliția locală și au apărut altele noi, inclusiv legate de salubrizarea Sectorului 1, cu acuzații de proastă administrare lansate atât de noul edil referitor la fosta administrație, cât și de opoziția PSD cu privire la cea a Clotildei Armand; dintre toate sectoarele Bucureștiului, 1 – cel mai bogat dintre toate – este probabil cel în care s-au înregistrat și continuă să se înregistreze cele mai mari tensiuni atât între putere și opoziție, cât și în cadrul coaliției de guvernare. De altfel, chiar în ziua în care a izbucnit scandalul spitalelor, în Consiliul Local a depus mărturie un polițist local care fusese amenințat de colegi pentru dezvăluirea unor abuzuri din interiorul instituției, însă acest caz a fost în mare măsură ignorat ca urmare a concentrării atenției pe cel cu spitalele.

OBIECTIV: Discreditarea primarului Sectorului 1, Clotilde Armand și, prin extensie, discreditarea formațiunilor politice ai căror consilieri au votat în favoarea hotărârii.

DE CE ESTE FALSĂ NARAȚIUNEA:

  1. Nu primarul Clotilde Armand a luat hotărârea, aceasta fiind adoptată prin vot de Consiliul local al Primăriei Sectorului 1. De notat că în cadrul acelui Consiliu nu funcționează o așa-numită „mașină de vot” care îi asigură majoritatea primarului, fiind de notorietate în ultima perioadă fricțiunile, pe diferite teme, cu consilieri ai PNL care, însă, de această dată au votat în favoarea hotărârii.
  2. Votul din Consiliul Local nu a vizat tăierea finanțării spitalelor, ci scoaterea acestora din administrarea Primăriei Sectorului 1. După cum explica ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, într-o discuție cu Clotilde Armand, spitalele se aflau deja în subordinea Ministerului Sănătății, iar clădirile acestora țin de patrimoniul Consiliului General; al treilea aspect privește administrarea terenurilor și a clădirilor care erau încă în administrarea Consiliului local al sectorului 1, la care acesta a renunțat la fel cum s-a întâmplat și în cazul altor spitale importante situate în diferite sectoare ale Bucureștiului. Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a afirmat pentru Veridica „nu am declarat niciodată că vom tăia, nu avem intenția de a tăia” și a adăugat că banii pentru spitale sunt în continuare prevăzuți la buget.
  3. Transferarea administrării spitalelor s-a făcut în baza mai multor documente. Hotărârea de Guvern nr. 144/2010 prevede la Anexa 2, pct. II, spitalele din subordinea Ministerului Sănătății care sunt „finanțate integral din venituri proprii și din contractele încheiate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate”. Cele 4 spitale figurează în anexa respectivă. Hotărârea nr. 227 din 29.10.2010 a Consiliului Local al Sectorului 1 aprobă trecerea spitalelor respective din administrarea Consiliului Local al Sectorului 1 în cea a Consiliului General al Municipiului București. În sfârșit, un Proces verbal de constatare al Curții de Conturi din 23 mai 2016 notează „menținerea nejustificată în administrarea A.U.I.P.U.S.P. Sector 1 a patru spitale clinice de urgență aflate în subordinea Ministerului Sănătății.
  4. Finanțarea despre care se vorbește nu reprezintă, în niciun caz, totalul finanțării spitalelor. Într-o adresă scrisă, primăria Sectorului 1 precizează, de pildă, că în 2020, Spitalul de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” a avut venituri de 108 716 212 lei din care subvenții de la bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor de capital din domeniul sănătății – 295 000 de lei, „ceea ce reprezintă aproximativ 0,27% din totalul bugetului”.

SÂMBURE DE ADEVĂR:

Consiliul Local al Sectorului 1 a adoptat o hotărâre în baza căreia cele 4 spitale sunt scoase din administrarea sa.

Primăria Sectorului 1 a asigurat ani de zile finanțarea celor 4 spitale (însă nu integral, este vorba în special de cheltuieli legate de întreținere și utilități, ceea ce reprezintă o fracțiune din bugetele spitalelor)

Managerul spitalului Grigore Alexandrescu a declarat că în lipsa acestei finanțări, spitalul pe care îl conduce nu dispune de fondurile necesare pentru a suporta cheltuielile respective.

REACȚII OFICIALE: Organizația PNL Sector 1 precizează pe contul său de Facebook că hotărârea de Consiliu care scoate cele patru spitale din administrarea Primăriei „nu schimbă și nu poate schimba cu nimic cadrul legal și finanțarea de la bugetul sectorului 1 pentru cele 4 spitale”. Consilierii PNL au votat în favoarea hotărârii, cu toate că în ultima perioadă au avut o serie de poziții diferite de cele ale Clotildei Armand.

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a afirmat că spitalele nu își vor pierde finanțarea și este vorba doar de o schimbare de drept de folosință (Radio România Actualități, 6 februarie, Radiojurnalul de ora 8).

Clotilde Armand a prezentat documente pentru a-și susține afirmațiile și a reclamat „Sinteza zilei” la CNA pentru difuzarea de informații false.

Timp citire: 10 min