Donează
Am început să scriu acest material către finalul unei călătorii de trei săptămâni pe care am făcut-o vara aceasta în regiunea de vest a Turciei, la marea Egee, unde trăisem și lucrasem timp de douăzeci de ani.
În timpul călătoriei, am avut posibilitatea să vorbesc cu mulți oameni despre condițiile actuale din țară. Din păcate, aceeași perioadă a fost marcată de evenimente dramatice: sute de incendii în sudul și sud-vestul Turciei, urmate de inundații masive în nord. Aceste dezastre naturale au lăsat în urmă pierderi materiale și umane semnificative. Au fost distruse peste 100.000 de hectare de păduri, precum și multe ferme, iar flăcările au ucis multe animale domestice și sălbatice. La momentul scrierii acestui material, nouă persoane își pierduseră viața în urma incendiilor de pe coastele Mediteranei și Mării Egee, iar alte 82 decese au fost confirmate de rapoartele oficiale în urma viiturilor din regiunea Mării Negre a Turciei. În jur de 16 persoane sunt încă dispărute.
Aici, pe coasta Mării Egee, nu au existat astfel de dezastre în această vară, dar impactul emoțional al celor menționate mai sus este semnificativ. Aceasta este o regiune în care actualul regim Erdoğan-AKP nu a câștigat niciodată alegerile, iar sentimentul de opoziție față de acesta a fost întotdeauna intens. Oamenii urmăresc în mod regulat câteva canale de televiziune, ziare și mass-media pe internet care îndrăznesc să critice guvernul. Și sunt multe de criticat.
Oficialilor de la Ankara le-a luat două zile de la declanșarea incendiilor să recunoască faptul că Turcia nu avea nici măcar un singur avion disponibil specializat în stingerea incendiilor. Practic, toate aeronavele de acest tip erau consemnate la sol, având probleme tehnice. Autoritățile locale au implorat guvernul central să intervină și, în cele din urmă, au fost închiriate avioane specializate din Rusia și Azerbaidjan, contra unor sume uriașe. Asta în timp ce suma necesară pentru repararea și întreținerea flotei proprii a Turciei a fost calculată ca fiind doar puțin peste 4 milioane USD.
În cele din urmă, cele mai multe incendii au fost stinse, datorită eforturilor conjugate ale autorităților locale, elicopterelor deținute de instituțiile turcești relevante și avioanelor de stingere a incendiilor trimise de Spania, Croația, Rusia, Ucraina, Azerbaidjan și Iran. Moldova și Georgia au trimis și ele echipe de pompieri. În mod grăitor, agenția forestieră de stat a recunoscut că a cheltuit doar 2% din bugetul și așa mic alocat de guvern anul acesta pentru echipamente de stingere a incendiilor.
Criticii regimului de la Ankara, inclusiv partidele de opoziție, s-au grăbit compare proasta finanțare a agențiilor responsabile de gestionarea dezastrelor naturale cu sumele uriașe cheltuite cu larghețe pentru palatele prezidențiale. Se pare că doar cheltuielile de pază și logistică de transport pentru Președinte se ridică la bugete mult mai mari decât sumele alocate anual pentru gestionarea dezastrelor naturale. Dacă adăugăm la toate acestea și situația economiei turcești, rezultatul este o atmosferă în general deprimantă, într-o țară în care populația se simte abandonată de regimul conducător. Mulți dintre oamenii cu care am vorbit sunt deja pregătiți să emigreze sau iau măsuri în acest sens.
Experiența mea în Turcia legată de dezastrele naturale este grăitoare. După ce contractul meu cu Universitatea de Economie din Izmir a fost reziliat în august 2020, cutremure foarte puternice au lovit regiunea, mai precis la data de 30 octombrie a aceluiași an. Peste douăzeci de clădiri s-au prăbușit și 115 oameni și-au pierdut viața. Multe alte clădiri de locuințe au fost atât de grav afectate încât a fost necesară evacuarea lor. Printre ele se afla și propria noastră casă din cartierul central Alsancak din Izmir. Niciunul dintre cei afectați, inclusiv noi, nu a primit niciun ajutor semnificativ de la guvern, cu excepția câtorva mii de lire (aproximativ 500 de euro la acea vreme) pentru „reparații”.
Ca urmare a declinului accentuat al economiei din ultimul an și dezastrelor naturale din această vară, starea generală de spirit este mai rea decât atunci când am plecat eu definitiv, în noiembrie 2020.
Inflația este cel mai presant și mai grăitor indicator. Cifrele oficiale arată o valoare a inflației generale de aproape 20%, în timp ce calculele alternative făcute de diverși experți sugerează că ar putea fi de fapt mai mare. La momentul scrierii acestui articol, pe 17 august, media turcă anunța faptul că guvernul insistă asupra creșterii salariilor angajaților publici cu doar 5%. Întreprinderile private o vor lua cu siguranță pe urmele guvernului, iar acest lucru înseamnă o lovitură masivă pentru tot ce înseamnă calitatea vieții în Turcia după aproximativ trei ani de declin economic continuu. În 2018 a fost instituit sistemul prezidențial de guvernare, prin care i s-a oferit președintelui Erdoğan autoritate nelimitată asupra tuturor instituțiilor și finanțelor statului. În vara aceluiași an, piețele au început să reacționeze la politicile greșite, iar lira a început să se deprecieze ireversibil.
Acum, după trei ani de și mai multe astfel de greșeli, din ce în ce mai mulți oameni ajung în situația în care nu își mai pot asigura traiul de zi cu zi, întrucât valoarea muncii lor scade constant. Companiile care au legături cu guvernul, în special cele din domeniile construcțiilor și energiei, continuă să facă bani. Cu toate acestea, salariile lucrătorilor nu reușesc să acopere nici măcar pierderile produse de inflație. De asemenea, anii în care agricultura a fost neglijată, au dus aproape la prăbușirea acestui sector crucial pentru o țară care se bazează pe producția de alimente și sectorul turistic adiacent.
Deși mult afectate de pandemia de COVID-19, companiile din aceste domenii au primit doar câteva mii de lire sub formă de ajutor de la guvern, adică mai puțin de 1.000 de euro. Asta în timp ce taxele de stat pentru alcool, un ingredient important în turism, au crescut constant. Experiența mea din această vară este din nou relevantă în acest context. Rămânând fără casă, a trebuit să stăm la hotel și să mâncăm în oraș. Costurile unei mese pentru două persoane la restaurantele locale au variat între 130 și 280 de lire (aproximativ 13 și 28 de euro la valoarea zilei). O sticlă mică de 35 cl. din rakı-ul tradițional adăuga la factură între 210 și 260 de lire (respectiv 21 și 26 euro).
Pentru majoritatea oamenilor care lucrează în Turcia, unde venitul mediu va ajunge probabil la doar aproximativ 4.000 de lire până la sfârșitul acestui an, evadarea din stresul zilnic printr-o masă luată ocazională în oraș va fi din ce în ce mai dificilă, dacă nu chiar imposibilă. Majoritatea câștigă de fapt doar puțin peste salariul minim, care a fost majorat la începutul anului 2021 la aproape 3.000 de lire. Chiar și plata chiriilor va deveni o sarcină dificilă pentru marea majoritate, cu consecințe potențial dramatice pentru economie în general. Și această majoritate poate deveni și mai frustrată de politicile guvernamentale defectuoase, precum și de numeroasele restricții impuse, care anulează dreptul fundamental al accesului la informații publice corecte. Pur și simplu, populația Turciei nu are acces la informații sigure, fiind în schimb expusă narațiunilor create de regim despre aproape orice, ceea ce sporește neîncrederea în stat.
În ultimii 14 ani, aproape jumătate de milion de adrese de internet au fost închise prin hotărâri judecătorești sau prin decizii ale diferitelor instituții ale statului chiar și în absența ordinelor judecătorești. Portalurile de știri au eliminat de pe internet aproximativ 81% din articolele informative, dar critice, la care autoritățile centrale au blocat accesul, ceea ce reprezintă o creștere de la 76% în 2020. În timpul dezastrelor naturale din această vară, o campanie prin care se solicita ajutor internațional a fost atacată de înalți oficiali din administrația prezidențială pentru că ar fi prezentat Turcia drept un stat slab. Aceiași oficiali au dat vina pe autoritățile locale, controlate de opoziție, pentru reacția slabă în fața dezastrelor naturale. Asta în ciuda faptului că toate agențiile centrale, sistematic subfinanțate și aparent incapabile să ajute autoritățile locale, se află sub controlul actualului regim de aproape două decenii.
Informarea populației din Turcia cu privire la incendiile de pădure a fost supusă unei campanii guvernamentale de denaturare și pedepsire. Unele tweet-uri și alte postări de pe rețelele sociale care făceau apel la ajutor internațional au fost blocate. În ziua de 6 august, un grup de oameni violenți a atacat echipa Halk TV care relata despre dezastrul din zona Muğla din Marmaris. Apoi, la 11 august, Consiliul Suprem al Audio-Vizualului (RTÜK), principala instituție de cenzură, a amendat cinci canale de televiziune doar pentru că relatau despre incendiile de pădure. Un jurnalist cunoscut drept susținător fanatic al regimului de la Ankara a mers atât de departe încât a dat vina pentru incendii pe kurzi și pe PKK. Au urmat numeroase incidente în care bande de indivizi au atacat kurzi pe străzi, scandând lozinci rasiste și ultranaționaliste.
Impresia generală este astfel că informarea, extrem de importantă în perioade de criză, este pur și simplu interzisă, iar jurnaliștii care relatează despre aceste evenimente sunt incriminați, în timp ce societatea este din ce în ce mai divizată și deprimată. Pe fondul accentuării dificultăților economice, oamenii se simt părăsiți de autorități. Guvernul și acoliții săi controlează aproape toate mijloacele de informare în masă, ceea ce înseamnă că societatea are modalități limitate de a exercita presiuni asupra guvernului.
Adăugându-se acestui control aproape totalitar, o nouă inițiativă legislativă este menită să incrimineze și să pedepsească cu condamnări la închisoare orice postare media pe care regimul o interpretează drept dezinformare, voită sau nu, sau știre falsă. În afară de alegeri, cetățenii nu au, așadar, practic nicio șansă de a influența politicile publice. La Izmir am văzut chiar eu grupuri mici de maxim 30 de protestatari înconjurați de peste două sute de polițiști înarmați până în dinți, precum și polițiști în civil, care purtau doar veste și pistoale. În plus, supraveghetori înarmați (bekçi) erau de asemenea prezenți, în vreme ce infamele vehicule blindate TOMA, echipate cu tunuri puternice de apă, așteptau pregătite să acționeze în zonele respective. Toată această forță mobilizată doar pentru un grup restrâns de protestatari în vârstă poate indica faptul că vremea „participării populare” la politica turcească a trecut.
Semnificativ în acest context a fost „dialogul” din presă între un grup de artiști și președintele Erdoğan. În urma dezastrelor naturale care au lovit țara, un grup de artiști a făcut o declarație prin care își exprima îngrijorarea și indica sistemul guvernamental prezidențial ca fiind responsabil pentru toate eșecurile statului din ultimii trei ani. Întrebat de mass-media simpatizantă despre această chestiune, președintele Erdoğan a răspuns după cum urmează: „Îmi intră pe o ureche și îmi iese pe cealaltă. Profesia lor este arta. Să practice orice artă vor ei și îi vom respecta în funcție de succesul pe care îl au. Dar să lase alegerile anticipate, sistemul prezidențial [...] în grija noastră; e treaba noastră. [...] Nu cunosc ei treburile astea. Dacă știi cum e cu pianul, cântă la pian. Dacă știi să cânți la vioară, fă-o, iar noi ascultăm [...] dar nu te amesteca în treburile astea [politice]. Asta e treaba noastră”.
Cu alte cuvinte, fie ce-o fi, indiferent ce se întâmplă, poporul turc nu are niciun cuvânt de spus în legătură cu politica și sistemul care guvernează țara. Deși simt și văd consecințele negative ale acestei situații, cetățenii turci nu pot face nimic în această privință. Din păcate, avertismentul meu din 2018, când spuneam că președintele este singurul responsabil pentru orice evoluție, bună sau rea, rămâne valabil în sistemul actual. Deși sistemul ca atare nu impune niciun fel de limite autorității exercitate de președinte, care nu poate fi făcut responsabil pentru nicio greșeală, erorile repetate pot în cele din urmă să erodeze ireversibil legitimitatea sistemului per ansamblu, ceea ce poate să aibă consecințe dramatice asupra țării și regiunii. Iar dezastrele naturale din această vară ar putea să fie o piatră de hotar în această direcție.
