Donează
În mai 2020, Belarus, care se pregătea de alegeri prezidențiale, a semnat un acord de readmisie cu UE , prin care se reglementează revenirea cetățenilor celor două părți și ai celor din țări terțe. Apropierea alegerilor l-a forțat pe Lukașenko să facă diverse manevre politice. Cu toate acestea, rezultatele anunțate în august, 2020, au declanșat o criză politică majoră în Belarus, situație care a dus la o deteriorare semnificativă a relațiilor cu toți vecinii țării, cu excepția Rusiei. În iunie, 2021, președintele nerecunoscut al Republicii Belarus a anunțat suspendarea participării țării la Parteneriatul Estic, precum și refuzul de a respecta acordul de readmisie.
Decizia a fost semnalul unei schimbări semnificative a politicii Belarusului privind migrația. Numărul imigranților ilegali de la granița dintre Belarus și Lituania, cea mai mare dintre țările baltice, a crescut de zece ori, aceștia căutând cu disperare o ieșire către UE. S-a dovedit că agenția de turism numită „Center Resort”, subordonată administrației de stat a Republicii Belarus, a organizat fluxurile de emigranți ilegali. Cei mai mulți dintre aceștia sunt etnici kurzi, care își doreau să ajung în țările vestice ale UE. Punctul de trecere nu a fost stabilit la întâmplare: Lituania și Belarus au o graniță comună de 500 km care nu este îngrădită, de aceea poate fi trecută ușor ilegal de mii de persoane. În iulie, aproximativ 4000 de imigranți ilegali au ajuns în Lituania, iar autoritățile s-au văzut nevoite să îi adăpostească în spații inadecvate. Populația Lituaniei nu a fost deloc încântată de apariția acestor imigranți ilegali.
Criza artificială a imigranților are câteva substraturi. Pe de o parte, suferința și exilul nedorit al acestor oameni nevoiți să își părăsească pământul natal trezește sentimente de empatie în rândul populației din țările UE. Pe de altă parte, generează și izbucniri xenofobe în mediile radicale de extremă dreaptă. Să nu uităm că în 2015 aproximativ un milion de emigranți din Orientul Mijlociu și Africa de Nord au generat o criză de proporții în Europa. Migrația lor de pe coasta Mediteranei către „tărâmul făgăduinței” din Germania și alte țări din vechea Europă a generat pierderi de vieți omenești, proteste xenofobe și presiuni informaționale din partea aparatului rusesc de propagandă.
Revenind la momentul 2021, în Lituania ca scenă a unei noi crize a migrației, cetățenii se află sub presiunea unor mesaje propagandistice menite să retrezească sentimente xenofobe. Această campanie de dezinformare cu țintă precisă a început după desfășurarea de trupe NATO germane în Lituania, în 2016. Anul acesta, un detașament german a fost retras din Lituania datorită comportamentului inadecvat al unora dintre membrii săi, comportament care a declanșat un protest public.
Suferințele oamenilor sunt folosite pentru a alimenta campania de dezinformare care însoțește criza actuală. La data de 4 august, un cetățean irakian, Jafar Hussein Yusuf, a fost ucis la granița dintre Belarus și Lituania, iar propagandiștii ruși și belaruși s-au folosit de această tragedie pentru a-și atinge propriile scopuri.
Doar o zi mai târziu, presa din Belarus relata salvarea altei persoane, căreia i s-a acordat prompt asistență medicală. Grupuri de emigranți însoțiți de polițiști de frontieră belaruși au trecut ilegal granița cu Lituania.
Trebuie să apreciem conducerea Lituaniei, care a avut capacitatea de a schimba rapid legea, restricționând circulația solicitanților de azil în țară și permițând unităților armate să îi sprijine pe polițiștii de frontieră și reprezentanți ai agenției Frontex, care protejează granițele Uniunii Europene. Asta a presupus și câteva soluții creative. Guvernul lituanian și-a anunțat disponibilitatea de a plăti 300 de Euro fiecărui solicitant de azil care este de acord să se întoarcă în țara sa. Ucraina i-a oferit Lituaniei, sub formă de ajutor umanitar, 38 de tone de sârmă ghimpată pentru marcarea graniței– se pare că acest produs nu se găsea în cantități suficiente în UE. Poliția de frontieră belarusă a început să trimită emigranții în Polonia și Letonia, dar efectul nu a fost cel scontat. Guvernul leton a declarat stare de urgență în regiunile de la granița cu Belarus.
Totuși, odată cu escaladarea crizei imigranților, Lituania a început să se confrunte și cu alte manifestări de tip hibrid, ceea ce ne îndreptățește să presupunem că a fost ținta unui atac hibrid de mai mare amploare. La data de 10 august, în fața parlamentului lituanian a avut loc o manifestație la care au participat câteva mii de persoane, care protestau față de impunerea de restricții împotriva cetățenilor care refuză să se vaccineze. De asemenea, tot în august, Ministerul de externe al Lituaniei a fost ținta unui atac cibernetic de proporții, care a dus la scurgerea unei cantități foarte mari de informații clasificate. Astfel de acțiuni în spațiul cibernetic sunt cunoscute de multă vreme ca purtând semnătura Kremlinului.
În mod predictibil, următoarea țintă a atacului hibrid a fost Polonia, spre care s-au îndreptat sute de migranți ilegali, care au încercat să treacă granița dinspre Belarus. Câteva zeci dintre aceste persoane au rămas blocate în no man’s land, atrăgând atenția presei și organizațiilor ce luptă pentru drepturile omului. Pe parcursul lunii august, aproximativ 2000 de migranți ilegali au încercat să treacă din Belarus în Polonia, profitând de lipsa de dotări tehnice la graniță. La finalul lui August, Polonia a început construcția unui gard de sârmă ghimpată înalt de 2,5 m.
La 23 august, prim-miniștrii Poloniei și statelor baltice au emis o declarație comună în care au declarat că fluxul de imigranți ilegali a fost planificat și organizat de regimul Lukașenko în cadrul unui război hibrid împotriva UE. Oficialii au cerut ONU să ia măsuri împotriva conducerii Belarusului, care încurajează imigranții ilegali. Belarusul, la rândul său, a intensificat acuzațiile împotriva Poloniei.
Există motive îndreptățite să ne îndoim că Lukașenko a decis personal să-și strice cât mai mult relațiile cu vecinii săi occidentali. Mai degrabă Kremlinul, cu ajutorul satelitului său din Belarus, a decis să creeze în mod artificial o criză umanitară în vara anului 2021. Mai mulți factori au creat condițiile necesare în momentul respectiv: perioada concediilor în Europa, interesul ridicat pentru evenimentele din și legate de Belarus și dorința fundamentală a UE de a proteja drepturile omului. Dunja Mijatovic, Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, s-a pronunțat deja în apărarea refugiaților. De data aceasta Rusia acționează practic sub un steag fals, permițându-ne să dăm un răspuns la întrebarea „De ce Lukașenko a câștigat rapid competiția pentru statutul de ultim dictator al Europei, în fața lui Putin?”. Belarusul devine un instrument pentru atingerea obiectivelor Rusiei. Evident, unul dintre obiectivele principale ale Moscovei (nu ale Minskului) este forțarea unor negocieri cu Bruxelles, nu cu Vilnius sau Varșovia.
