Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn Telegram

DEZINFORMARE: Victoria dreptei în alegeri îi va scoate pe moldoveni în stradă

Dezinformare

O eventuală victorie a forțelor de dreapta la alegerile parlamentare va reprezenta un dezastru economic și social în Republica Moldova, iar acesta va duce la proteste, afirmă liderul socialist, Igor Dodon. Narațiunea este preluată și amplificată de agenția rusă de știri Ria Novosti.

ȘTIRE: Agenția rusă Ria Novosti îl citează pe fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, copreședinte al Blocului Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, care a declarat că sunt posibile proteste în cazul în care partidele de dreapta vor câștiga alegerile parlamentare. „Dacă partidele de dreapta vor obține Guvernul și Parlamentul, vom avea probleme serioase în interiorul țării, adică oprirea programelor sociale, probleme cu exportul, deoarece dreapta vrea să renunțe la statutul de observator în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice, va începe persecutarea agenților economici. Nu exclud că în acest caz, după alegerile parlamentare vor fi organizate proteste în masă”, a declarat Dodon la Ren TV Moldova.

Realitate

NARAŢIUNI: 1.Partidele prooccidentale vor destabiliză Republica Moldova dacă vor câștiga alegerile, iar țara se va confrunta cu probleme economice. 2.Societatea este nemulțumită de partidele prooccidentale și vor avea loc proteste.

CONTEXT: În contextul campaniei electorale care se desfășoară în Republica Moldova, se intensifică atacurile și știrile false despre concurenții electorali. Cele mai atacate sunt partidele proeuropene, în special Partidul Acțiune și Solidaritate și fondatoarea acestuia, președinta Maia Sandu. Cele mai dure atacuri și mai flagrante falsuri vin dinspre partida prorusească, în special PSRM, formațiune susținută deschis de Kremlin.

PSRM, a deținut puterea prezidențială, legislativă, executivă, dar și judecătorească în Republica Moldova și încă mai are pârghii importante în stat, însă riscă să le piardă pe fundalul ascensiunii PAS după câștigarea alegerilor prezidențiale de către Maia Sandu, în noiembrie 2020, în detrimentul socialistului Igor Dodon.

În această campanie pentru parlamentare, socialiștii au reluat discursul și narațiunile pe care le-au promovat agresiv și în campania precedentă. Principalul mesaj promovat este că Occidentul încearcă să preia controlul asupra Republicii Moldova prin intermediul partidelor de orientare democratică, prooccidentală. Narațiunea este promovată inclusiv de înalți demnitari ruși, care se implică deschis în campania electorală din Republica Moldova și vine în contextul în care cancelariile europene au transmis un mesaj puternic de susținere a programului de reforme şi anticorupţie al Maiei Sandu.

OBIECTIV: Aceste narațiuni au scopul de a destabiliza situația în ajunul alegerilor parlamentare și de a submina încrederea electoratului în partidele proeuropene și în calea de dezvoltare occidentală a Republicii Moldova.

DE CE SUNT FALSE NARAŢIUNILE: Declarațiile lui Igor Dodon nu au niciun suport faptic, sunt doar speculaţii venite din partea stângii politice. Partidele proeuropene promovează politici de apropiere de Uniunea Europeană, care susține valorile statului de drept și modernizarea Republicii Moldova prin diverse programe și investiții financiare.

Implementarea Acordului de Asociere la Uniunea Europeană este principala prioritate de politică externă a Republicii Moldova. Însăși denumirea Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene arată direcția de dezvoltare pe care și-a asumat-o Republica Moldova. Cel mai mare partener economic al Republicii Moldova este Uniunea Europeană, unde sunt îndreptate aproape 70 la sută din exporturile moldovenești. Pe lângă ajutorul sanitar pentru combaterea pandemiei, de zeci de milioane de euro, Comisia Europeană a aprobat recent, pe 2 iunie 2021, un Plan de redresare economică pentru Republica Moldova, pentru următorii trei ani, în valoare totală de 600 de milioane de euro.  Acest Plan este lansat ca urmare a discuțiilor purtate în timpul vizitei Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, la Bruxelles, în luna ianuarie a acestui an.

Pe de altă parte, apropierea de Rusia şi Uniunea Eurasiatică promovată de Dodon este contrară priorităților declarate de politică externă. Statutul de observator la Uniunea Economică Eurasiatică, dominată de Federația Rusă, nu determină nicio relație şi niciun acord de care să depindă economic Republica Moldova și nu a adus niciun beneficiu exprimat în cifre concrete de creștere economică. Republica Moldova are deja relaţii bilaterale cu statele din această Uniune Eurasiatică. Deşi relațiile economice cu Federația Rusă sunt tradiţionale şi importante, acestea sunt imprevizibile şi dictate de interesul politic al Kremlinului, fiind folosite ca bâtă politică şi şantaj împotriva Republicii Moldova, pentru a menţine Chişinăul în spaţiul său geopolitic.

  • Publicație / Media:
    Ria.ru
  • Data publicării:
    01/06/2021
  • Public țintă:
    Electoratul PSRM
  • Amplificare:
    Mass-media afiliată PSRM
  • Afiliere politică:
    Kremlin
  • Narațiune cheie:
    În Moldova vor izbucni proteste în cazul în care partidele de dreapta vor câştiga alegerile parlamentare
Mariana Vasilache

04 Jun 2021

Actualizat la: 04 Jun 2021 13:10:41
Mariana Vasilache

Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 10 min
  • O eventuală victorie a forțelor de dreapta la alegerile parlamentare va reprezenta un dezastru economic și social în Republica Moldova, iar acesta va duce la proteste, afirmă liderul socialist, Igor Dodon. Narațiunea este preluată și amplificată de agenția rusă de știri Ria Novosti.
  • NARAŢIUNI: 1.Partidele prooccidentale vor destabiliză Republica Moldova dacă vor câștiga alegerile, iar țara se va confrunta cu probleme economice. 2.Societatea este nemulțumită de partidele prooccidentale și vor avea loc proteste.
  • OBIECTIV: Aceste narațiuni au scopul de a destabiliza situația în ajunul alegerilor parlamentare și de a submina încrederea electoratului în partidele proeuropene și în calea de dezvoltare occidentală a Republicii Moldova.
DEZINFORMARE: În România va fi blackout de sărbători pentru ca patrioții să poată fi asasinați
DEZINFORMARE: În România va fi blackout de sărbători pentru ca patrioții să poată fi asasinați

La Bruxelles a fost dat ordinul de distrugere fizică și spirituală a României, una din ultimele redute de luptă împotriva globalismului, iar în perioada sărbătorilor în țară va fi provocat un blackout pentru ca suveraniștii să fie asasinați. Dezinformarea apare într-un dialog între Luis Lazarus și Diana Iovanovici-Șoșoacă. Presărat cu aiureli mistice, minciuni, dar și elemente ce amintesc de propaganda nazistă, el a venit ca urmare a primului exercițiu de „blackout” din România, desfășurat acum două săptămâni la Mediaș.

Veridica
Veridica
30 Nov 2022
DEZINFORMARE: Curtea de la Haga a recunoscut că Rusia nu a fost implicată în doborârea avionului MH17 în 2014
DEZINFORMARE: Curtea de la Haga a recunoscut că Rusia nu a fost implicată în doborârea avionului MH17 în 2014

Potrivit verdictului Curții de la Haga, Rusia nu a avut nicio legătură cu cei care au doborât avionul MH17 în 2014, care zbura deasupra Donbass-ului, scrie presa pro-Kremlin. În realitate, tribunalul olandez a recunosc implicarea Rusiei în această crimă împotriva civililor.

Marin Gherman
Marin Gherman
22 Nov 2022
DEZINFORMARE: Pro-europenii de la Chișinău creează un regim autoritar militarizat care nu se va lăsa schimbat pe căi democratice
DEZINFORMARE: Pro-europenii de la Chișinău creează un regim autoritar militarizat care nu se va lăsa schimbat pe căi democratice

Republica Moldova se militarizează intens, iar guvernarea pro-europeană instaurează un regim dictatorial care nu va putea fi destituit pe căi democratice, afirmă deputatul socialist Bogdan Țîrdea într-un interviu pentru publicația rusă Pravda. Țirdea reia, de fapt, teze promovate tot mai intens de propaganda rusă și de politicieni pro-moscoviți de la Chișinău.

Veridica
Veridica
24 Oct 2022
DEZINFORMARE: Chișinăul a fost dezvoltat de ruși și s-a degradat când a fost administrat de români
DEZINFORMARE: Chișinăul a fost dezvoltat de ruși și s-a degradat când a fost administrat de români

Chișinăul s-a dezvoltat doar pe timpul Imperiului Rus și al Uniunii Sovietice și s-a degradat în perioada unirii cu România și a independenței Republicii Moldova, potrivit unei narațiuni din presa rusă. În realitate, Chișinăul s-a dezvoltat semnificativ în perioada în care a făcut parte din România și a fost în mare parte distrus de Armata Roșie în 1941 și 1944, înainte de a fi reconstruit în stil sovietic.

Mariana Vasilache
Mariana Vasilache
21 Oct 2022