O simplă căutare pe Google dă zeci de titluri în presa din Republica Moldova și România de genul „Republica Moldova, la răscruce”, începând cu 2009 încoace și, mai ales, în preajma alegerilor. Probabil alte zeci de titluri asemănătoare s-au scris și până în 2009, doar că au rămas în arhiva redacțiilor, fără a mai ajunge pe Internet. Ideea este că lucrurile s-au schimbat prea puțin în Republica Moldova în ultimul deceniu și la fel de puțin în ultimele două decenii sau în cei 30 de ani de Independență. Și fiecare scrutin este privit de cetățeni nu doar cu speranță că lucrurile se vor schimba, dar și cu teama că dacă vin „ceilalți”, vor întoarce iarăși totul la 180 de grade (sau, la 380, cum spunea cândva un fost președinte de Parlament).
Fiind o țară mică, având o componență etnică pestriță, probleme de identitate și politicieni cu viziuni de politică externă diametral opuse (vectorul estic vs. vectorul vestic), alegerile din Republica Moldova au fost legate mereu de posibilitatea unor schimbări radicale. Dacă în România, spre exemplu, cel puțin oficial, lupta politică după declarația de la Snagov s-a dat doar pe viziunile de reforme interne, în Republica Moldova vectorul extern și direcția politicii externe au rămas printre principalele subiecte de discuții de-a lungul ultimilor 30 de ani. Eșecul reformelor, stagnarea și chiar înrăutățirea periodică a nivelului de viață, sărăcia, au provocat neîncredere în propriul stat și au radicalizat mereu populația, pornind de la dorința unora de a se uni cu România și nostalgia altora după fosta URSS.
Iar rezultatele alegerilor parlamentare au reflectat această situație, aducând , pe rând la putere formațiuni de dreapta și de stânga. Republica Moldova a pornit la drum cu „Parlamentul Independenței”, cel care a votat detașarea de URSS la 27 august 1991, mult mai târziu decât țările baltice și doar după ce o făcuse și Ucraina. A urmat venirea la puterea a „agrarienilor” – Partidul Democrat Agrar, format din foști nomenclaturiști sovietici, de regulă din eșalonul doi, precum președinți de colhozuri, care, așa cum recunoșteau chiar ei, au încercat să implementeze capitalismul prin prisma mentalității sovietice. La următoarele alegeri, din 1998, „agrarienii” nici nu au trecut pragul electoral, iar formațiunile de centru-dreapta au reușit să încropească o coaliție de guvernare, care însă nu a rezistat până la finalul mandatului.
În 2001 a venit la guvernare Partidul Comuniștilor, care s-a menținut până în anul 2009. Comuniștii au venit la putere jonglând cu ideea aderării Republicii Moldova la Uniunea Rusia-Belarus, ca mai apoi să promită integrarea europeană. Nu au făcut nici una nici alta și, se pare, au supărat și Moscova și Occidentul. După ce comuniștii au câștigat un nou scrutin, în aprilie 2009, zeci de mii de oameni au ieșit în stradă, iar presiunea publică, alături de cea a opoziției, au dus în cele din urmă la convocarea de alegeri anticipate. Acestea au permis trecerea Republicii Moldova la o nouă etapă - cea a coalițiilor de centru-dreapta declarat pro-europene, care merită o pagină aparte în istoria Republicii Moldova.
La 29 iulie 2009 în Republica Moldova au avut loc alegeri parlamentare anticipate, pe fundalul unor grave tensiuni în societate provocate de protestele din aprilie, cazurile de tortură în locurile de detenție a unor participanți, cel puțin un deces și acuzațiile privind fraudarea scrutinului din aprilie. Comuniștii erau încrezători că vor obține o nouă victorie, însă patru partide de centru-dreapta au format majoritatea și au creat prima coaliție de guvernare – Alianța pentru Integrare Europeană. Pro-europenii au jubilat, iar guvernul condus de Vlad Filat a reușit să deblocheze relațiile cu Occidentul, să semneze un acord cu FMI și chiar să obțină promisiunea din partea occidentalilor pentru un sprijin de aproape două miliarde de euro în baza unui program de patru ani.
Republica Moldova părea să fi ales ireversibil calea integrării europene și era prezentată drept „povestea de succes” a Parteneriatului Estic. Luna de miere a fost, însă, scurtă. Criza politică provocată de imposibilitatea de alegere a președintelui țării a durat până în 2012, timp în care a eșuat un referendum de modificare a Constituției și au avut loc noi alegeri anticipate. La mai puțin de un an după ce totuși s-a reușit alegerea șefului statului, o criză politică a provocat întreruperea acordului cu FMI și a dus la întârzierea semnării Acordului de asociere cu UE. Cu toate acestea, în 2014 Republica Moldova a fost prima țară din Parteneriatul Estic care a obținut regimul liberalizat de vize cu UE, iar la scurt timp a semnat și Acordul de Asociere. După doar câteva luni, s-a aflat că din sistemul bancar s-a furat un miliard de dolari...
Rivalitățile în interiorul coaliției de guvernare s-au întețit. În 2015, Filat, demis cu doi ani mai devreme, a fost arestat, iar la scurt timp după aceea puterea a fost preluată de Partidul Democrat, condus de controversatul oligarh Vlad Plahotniuc. Chiar dacă se declara pro-europeană și a intrat în conflict deschis cu Moscova, guvernarea PDM nu a promovat reformele asumate. Mai mult, a luat o serie de decizii virulent criticate atât în țară cât și în afara acesteia: schimbarea sistemului electoral, anularea alegerilor pentru funcția de primar al Chișinăului, câștigate de unul din cei mai vocali critici ai lui Plahotniuc – Andrei Năstase, extrădarea unor profesori turci la cererea regimului Erdogan etc.
Toate astea au dus la izolarea externă a Republicii Moldova, suspendarea unui acord cu FMI, a unui program de asistență macrofinanciară din partea UE și, într-un final, la o coaliție dintre dreapta și stânga, care a debarcat PDM în iunie 2019. Coaliția dintre Partidul Socialiștilor și Blocul ACUM a durat însă doar cinci luni, după care socialiștii fostului președinte Igor Dodon au preluat practic guvernarea. Igor Dodon a pierdut însă alegerile prezidențiale din noiembrie 2020 în fața pro-europenei Maia Sandu, lider al opoziției și adeptă declarată a reformelor care să asigure apropierea Republicii Moldova de UE.
Reformele cerute sunt aceleași de aproape 30 de ani - în primul rând cea a justiției, care în Republica Moldova este percepută ca fiind coruptă, aservită politicienilor și a unor grupări economice obscure. Un studiu releva că în 2018, încrederea cetățenilor în justiție era mai mică decât în 2011, atunci când au fost realizate ample modificări legislative, inclusiv prin majorarea semnificativă a salariilor judecătorilor. Combaterea corupției este un alt domeniu unde se bate pasul pe loc, iar cazurile de răsunet precum cel al fostului premier Vlad Filat, sau al controversatului om de afaceri Veaceslav Platon, au avut puternice valențe politice, ca să ajungă să fie eliberați după schimbarea guvernării. În cauza fraudei bancare din 2014, dosarul principalului învinuit, Ilan Șor, se „murează” de aproape patru ani în instanța de apel și nu există siguranța că banii vor mai fi recuperați vreodată. Iar întrebarea pe care și-o pun mulți cetățeni este „dacă în Republica Moldova există o forță care să vrea și să poată să facă aceste reforme și să schimbe lucrurile?”
Maia Sandu, care e susținută în special de tineri și de cetățenii moldoveni plecați peste hotare, a promis reforme iar promisiunile au fost salutate de Occident. La 1 iunie Bruxellesul a anunțat un plan de redresare economică a Republicii Moldova în valoare de 600 de milioane de euro, pentru anii 2021-2024, principala condiție fiind continuarea reformelor.
Iar cu această ocazie, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, declara că „Republica Moldova este la răscruce”.
În acest context, alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie, reprezintă o nouă șansă pentru Republica Moldova, care în ultimul deceniu, din „povestea de succes” a ajuns din nou o țară în derivă, măcinată de corupție, cu instituții slabe și cu tot mai mulți cetățeni plecați peste hotare. Nu este exclus ca aceasta să fie ultima șansă...
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
RaporteazăProbabil nici cei mai optimiști suporteri ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) nu își închipuiau că vor obține o victorie atât de categorică în alegerile parlamentare anticipate. PAS nu s-a confruntat doar cu forțele de stânga, reprezentate de Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, ci și cu Rusia, care a încercat să le dea o mână de ajutor acestora. Victoria din alegeri este, însă, doar începutul: adevăratele provocări pentru PAS abia acum încep.
FAKE NEWS: Dreapta a cumpărat voturi în diasporă
Presupuse fraude electorale, inclusiv mituirea alegătorilor, au fost printre principalele subiecte de presă în Republica Moldova în ziua alegerilor. În timp ce instituțiile de presă apropiate partidelor pro-europene au scos la iveală presupuse cazuri de mituire a alegătorilor din stânga Nistrului, presa pro-socialistă a pus accentul pe încălcări la secțiile din afara țării. Unul din principalele „argumente” despre coruperea alegătorilor din diaspora a fost o scurtă înregistrare video filmată de o tânără la secția de votare din Frankfurt, Germania, în care se aude vocea câtorva persoane care spun ceva de 50 de euro și râd. Un număr mare de instituții de presă afiliate socialiștilor au publicat știri din această înregistrare, sugerând că aceasta este o dovadă a mituirii votanților. Autoarea acesteia a precizat însă ulterior că a fost vorba doar de o glumă, iar instituțiile de presă au făcut interpretări eronate.
DEMAGOG 2021. Buletin de Chișinău, Nr. 5: Radio Erevan
Dezinformările, tentativele de manipulare a electoratului și narațiunile false au continuat să curgă în același ritm ca și până acum. Maia Sandu, PAS și Occidentul au fost, din nou, țintele predilecte ale dezinformărilor și narațiunilor false; și tot ca și în restul campaniei, autorii de fake news au arătat o oarecare lipsă de imaginație și au recurs la variațiuni ale narațiunilor folosite deja, atât acum, cât și în campanii precedente.