DEMAGOG 2021. Buletin de Chișinău, Nr. 3: Moldova, la răscruce

DEMAGOG 2021. Buletin de Chișinău, Nr. 3: Moldova, la răscruce
  |  

Republica Moldova se află la răscruce, spun politicieni și analiști care caută să mobilizeze electoratul pentru alegerile parlamentare din iulie. Aceasta nu e, nici pe departe, prima „răscruce” din istoria electorală a țării: cam de fiecare dată când au avut loc alegeri în ultimii 30 de ani, cineva le-a descris drept cruciale pentru viitorul țării. Indiferent pentru ce au optat moldovenii – că le-au dat votul celor care promiteau salvarea sau celor despre care li s-a spus că vor aduce duce dezastrul – țara a bătut pasul pe loc și a rămas una dintre cele mai corupte și, probabil, cea mai săracă din Europa. Guvernările ultimelor trei decenii nu au fost capabile nici măcar să facă vreun pas în direcția reglementării conflictului înghețat din Transnistria, care reprezintă principala problemă de securitate națională a Republicii Moldova. Norocul moldovenilor este că în Transnistria se află militari ruși care, de 30 de ani, asigură pacea – sau, cel puțin, asta se afirmă pe Sputnik, care prezintă implicarea Moscovei în regiunea separatistă a Moldovei în maniera originală cu care ne-au obișnuit, deja, portavocile Kremlinului. În material este reinterpretată și istoria conflictului, astfel încât se trece sub tăcere rolul Rusiei în război, când militarii săi au participat la lupte. În schimb, se inventează roluri pentru România și NATO, acuzate că ar pregăti invadarea Transnistriei.

Narațiunile false cu privire la Transnistria nu sunt singurele care au vizat, în ultimele zile, Republica Moldova. Și în săptămâna care a trecut s-a vorbit despre marile „pericole” care obsedează stânga filo-rusă: Occidentul, România și Soros, care, dacă ar fi să dăm crezare narațiunilor false, amenință suveranitatea și chiar existența Republicii Moldova, pe care pe deasupra vor să o și întoarcă împotriva Rusiei. Dincolo de aceste „amenințări” strategice, există și una de natură socială: țara se golește. Informația este reală, însă presa afiliată socialiștilor reușește să o transforme în fake-news de toată frumusețea, sugerând că acest fenomen, care durează deja de o generație, s-ar datora celor câteva luni de mandat ale Maiei Sandu. Un mandat în care, practic, șefa statului nu a avut nicio pârghie administrativă.

Toate aceste narațiuni false sunt menite să creeze un climat de neîncredere și de frică și să manipuleze alegătorii. Frica nu e singurul sentiment la care se apelează în speranța obținerii unor avantaje electorale. Campania este marcată și de discursuri de incitare la ură, venită atât din stânga, cât și din dreapta eșicherului politic. Mai mult decât atât, pentru prima oară în istoria campaniilor electorale din Republica Moldova, un astfel de discurs este asumat ca mesaj central de unul din competitorii politici majori.

Fake news & Disinformation

FAKE NEWS: Occidentul va înghiți Moldova și o va folosi împotriva Rusiei (Mariana Vasilache)

Moldova va fi înghițită de Occident și folosită de acesta împotriva țării care i-a garantat până acum securitatea și prosperitatea economică, Rusia, potrivit liderului socialist, Igor Dodon. Un filorus declarat, Dodon a lansat mai multe narațiuni false care au fost preluate ca atare și amplificate în spațiul vorbitorilor de rusă de agenția pro-Kremlin Lenta.ru.

FAKE NEWS: Rusia e forțată să rămână în Transnistria pentru a asigura pacea și securitatea și a dejuca planurile expansioniste ale NATO (Cătălin Gomboș)

Rusia este forțată să își mențină militarii în Transnistria pentru a asigura pacea și securitatea regiunii, care ar fi vizată de Republica Moldova, România și NATO. Narațiunea falsă este răspândită de portavocea Kremlinului, Sputnik, în contextul în care Transnistria a devenit una din temele campaniei electorale de la Chișinău.

FAKE NEWS: România are o politică expansionistă pentru că nu recunoaște „limba moldovenească” (Mădălin Necșuțu)

România caută să absoarbă teritorii pentru că nu recunoaște existența unei „limbi moldovenești”, afirmă socialiștii din Republica Moldova. Teza privind „pericolul” românesc este reactivată în contextul campaniei electorale de la Chișinău, după ce Bucureștiul i-a cerut Ucrainei să admită că nu există o limbă moldovenească, aceasta reprezentând o invenție politică folosită în scop expansionist de URSS.

FAKE NEWS: Suveranitatea Moldovei, amenințată de Soros, România și Occident (Mariana Vasilache)

Suveranitatea Republicii Moldova este în pericol dacă la putere ajung partidele proeuropene, care mâine ar putea spune că Moldova se uneşte cu România, declară într-un interviu pentru agenţia rusească de stat Ria Novosti fostul preşedinte Vladimir Voronin, aliatul lui Igor Dodon în alegerile parlamentare de la Chişinău. Naraţiunile, promovate inclusiv de presa rusă şi de unii oficiali de la Moscova, au scopul de a submina încrederea electoratului în partidele proeuropene şi parcursul proeuropean al Republicii Moldova, pentru a distorsiona mesajul anticorupţie al partidelor proeuropene şi, totodată, de a păstra Chişinăul în spaţiul de influenţă rusească.

FAKE NEWS: Tinerii fug din Moldova Maiei Sandu (Cornel Ciobanu)

Mass media afiliată socialiștilor caută să lege fenomenul migrației de președinția Maiei Sandu, prin citarea unui studiu privind tendințele actuale. Fenomenul este însă unul care durează de mai bine de două decenii, iar statisticile arată că amploarea lui este aceeași de 5 ani, interval care acoperă și mandatul de președinte al socialistului Igor Dodon.

Narațiuni
  • Moldova va fi înghiţită de Occident şi folosită împotriva Rusiei.
  • Moldova nu va supravieţui fără susţinerea Rusiei.
  • Maia Sandu este influenţată de americani şi europeni.
  • Volumul exporturilor moldoveneşti pe piaţa rusă a scăzut din cauză că Moldova a semnat Acordul de Liber Schimb cu UE.
  • Curtea Constituţională a anulat împrumutul acordat de Federaţia Rusă la indicaţia forţelor proeuropene.
  • Rusia a intervenit în Transnistria ca pacificator.
  • Prezența militarilor ruși în Transnistria asigură pacea în regiune și crează condiții optime pentru negocieri Chișinău – Tiraspol.
  • Forțele ruse sunt forțate să rămână în Transnistria pentru a păzi depozitul de la Cobasna.
  • Chișinăul încearcă să pună punct misiunii de menținere a păcii.
  • România și NATO iau în calcul atacarea Transnistriei.
  • Prezența trupelor ruse descurajează planurile agresive ale NATO.
  • „Limba moldovenească” este mai veche decât limba română, la fel și poporul moldovenesc față de cel român și ambele sunt diferite.
  • România vrea să înghiță Republica Moldova.
  • Republica Moldova se află sub pericolul naţionalismului (românesc), al unionismului şi românismului.
  • Forţele politice proeuropene au ca scop unirea Moldovei cu România şi transformarea ei într-un judeţ sau regiune autonomă.
  • Structuri finanţate din exterior, de Soros şi România, vor să influenţeze situaţia din Republica Moldova şi pregătesc cumpărarea electoratului şi falsificarea alegerilor.
  • Dacă nu va câştiga echipa lui Filat şi Sandu alegerile parlamentare, aceştia ar putea organiza o lovitură de stat, aşa cum a făcut Filat la 7 aprilie 2009.
  • Maia Sandu este de vină că tinerii pleacă peste hotare.
  • Maia Sandu a dezamăgit tinerii.
Editoriale și analize

Republica Moldova, (din nou) la răscruce. Alegerile din 11 iulie – ultima șansă pentru un stat în derivă? (Cornel Ciobanu)

O simplă căutare pe Google dă zeci de titluri în presa din Republica Moldova și România de genul  „Republica Moldova, la răscruce”, începând cu 2009 încoace și, mai ales, în preajma alegerilor. Probabil alte zeci de titluri asemănătoare s-au scris și până în 2009, doar că au rămas în arhiva redacțiilor, fără a mai ajunge pe Internet. Ideea este că lucrurile s-au schimbat prea puțin în Republica Moldova în ultimul deceniu și la fel de puțin în ultimele două decenii sau în cei 30 de ani de Independență. Și fiecare scrutin este privit de cetățeni nu doar cu speranță că lucrurile se vor schimba, dar și cu teama că dacă vin „ceilalți”, vor întoarce iarăși totul la 180 de grade (sau, la 380, cum spunea cândva un fost președinte de Parlament).

Campania electorală de la Chișinău, dominată de discursul de ură (Mădălin Necșuțu)

Pentru prima oară în istoria campaniilor electorale din Republica Moldova, un competitor politic major – blocul format de comuniști și socialiști – adoptă un mesaj central de campanie ferm xenofob, care se încadrează în definiția discursului de ură (hate speech). Cele două formațiuni nu sunt însă singurele care apelează la un astfel de discurs. Străinii, persoanele în etate, femeile, comunitatea LGBTQI etc. au fost vizate în actuala campanie de discursul de ură.

 

Demagog 2021 este proiectul Veridica de monitorizare a campaniei electorale pentru alegerile legislative anticipate din Republica Moldova. Buletinul de Chișinău este o sinteză săptămânală a principalelor fake news, dezinformări și narațiuni utilizate în campanie, dar și a editorialelor și analizelor realizate de echipa noastră.

 

Raportează
Fake News

Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.

Raportează
Alte știri
Cum a pierdut Rusia partida parlamentarelor, dar și provocările teribile ale proeuropenilor în Republica Moldova

Cum a pierdut Rusia partida parlamentarelor, dar și provocările teribile ale proeuropenilor în Republica Moldova

Probabil nici cei mai optimiști suporteri ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) nu își închipuiau că vor obține o victorie atât de categorică în alegerile parlamentare anticipate. PAS nu s-a confruntat doar cu forțele de stânga, reprezentate de Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, ci și cu Rusia, care a încercat să le dea o mână de ajutor acestora. Victoria din alegeri este, însă, doar începutul: adevăratele provocări pentru PAS abia acum încep.

FAKE NEWS: Dreapta a cumpărat voturi în diasporă

FAKE NEWS: Dreapta a cumpărat voturi în diasporă

Presupuse fraude electorale, inclusiv mituirea alegătorilor, au fost printre principalele subiecte de presă în Republica Moldova în ziua alegerilor. În timp ce instituțiile de presă apropiate partidelor pro-europene au scos la iveală presupuse cazuri de mituire a alegătorilor din stânga Nistrului, presa pro-socialistă a pus accentul pe încălcări la secțiile din afara țării. Unul din principalele „argumente” despre coruperea alegătorilor din diaspora a fost o scurtă înregistrare video filmată de o tânără la secția de votare din Frankfurt, Germania, în care se aude vocea câtorva persoane care spun ceva de 50 de euro și râd. Un număr mare de instituții de presă afiliate socialiștilor au publicat știri din această înregistrare, sugerând că aceasta este o dovadă a mituirii votanților. Autoarea acesteia a precizat însă ulterior că a fost vorba doar de o glumă, iar instituțiile de presă au făcut interpretări eronate.

DEMAGOG 2021. Buletin de Chișinău, Nr. 5: Radio Erevan

DEMAGOG 2021. Buletin de Chișinău, Nr. 5: Radio Erevan

Dezinformările, tentativele de manipulare a electoratului și narațiunile false au continuat să curgă în același ritm ca și până acum. Maia Sandu, PAS și Occidentul au fost, din nou, țintele predilecte ale dezinformărilor și narațiunilor false; și tot ca și în restul campaniei, autorii de fake news au arătat o oarecare lipsă de imaginație și au recurs la variațiuni ale narațiunilor folosite deja, atât acum, cât și în campanii precedente.

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news