Teheranul acuză Israelul că urmăreşte să răspândească instabilitatea prin astfel de atacuri.
Robert Fico susţine că ţara vecină trebuie să accepte cedarea de teritorii pentru a pune capăt conflictului cu Rusia.
Au apărut apeluri la interzicerea partidului radical Alternativa pentru Germania, aflat în creştere de popularitate.
Printre complotiști ar fi și foști securiști din Republica Moldova, dați afară pentru acte de corupție sau sechestrări de persoane
„Dacă nu intervenim ferm, spirala urii și violenței va continua din generație în generație, de la înmormântare la înmormântare" – declară responsabilul comunitar.
UNICEF: aproape 20.000 de bebeluși s-au născut „în iad”.
Producătorii agricoli din Polonia și-au încetat protestele după ce noul guvern le-a promis subvenții și credite preferențiale.
Nemulțumirea etnicilor bașchiri este provocată de condamnarea unui activit local care le apără drepturile.
Autorii susțin că imunitatea poate fi ridicată, „în anumite împrejurări”, atunci când este vorba de crime împotriva umanității.
Acesta va efectua curse regulate între Călărași și Silistra.
Presa de la Kiev susţine că a fost o opreaţiune a serviciilor de informaţii militare.
Statele Unite spun că soluţia a două state, israelian şi palestinan poate aduce o pace durabilă.
Ministerul apărării de la Moscova susține că a ucis luptători francezi la Harkov.
Rusia a blocat acordul, mediat de ONU, pentru transportul pe Marea Neagră.
Va fi exersat modul de răspuns la un atac al Rusiei.
Guvernul pro-european spune că decizia Curții Constituționale nu este validă
Violențele dintre cele două țări cresc temerile față de un război extins în regiune.
Primul zbor al unui pilot român instruit în țară a avut loc la începutul săptămânii.
Angajaţii centrului au fost instruiți la academia de pregătire Sikorsky a companiei americane, din Statele Unite.
RCA-ul pentru transportatori va fi redus și se va putea plăti în rate sau va putea fi suspendat cât timp camionul este imobilizat.
România este a treia țară europeană dată în judecată de Pfizer, după Ungaria și Polonia.
„Ne concentrăm să ajungem la liderii Hamas” – susține ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant.
În luna decembrie 2023, aceasta a fost de 7 procente.
Ministerul rus al Apărării susține că a „interceptat” o dronă în regiunea Leningrad (nord-vest, din jurul metropolei cândva omonime, redenumită Sankt Petersburg după căderea regimului sovietic), rar afectată de acest tip de atacuri.
În același timp, 20% din tinerii peste 16 ani nu urmează nici o formă de învăţământ.
Israelul susține că printre cei uciși ar fi și liderul unei „celule teroriste”, care plănuia un atac „iminent”.
Un centru independent de monitorizare a confirmat că mai mulţi polonezi au fost ţinta unui program informatic de urmărire.
Traficul este restricționat, în continuare, în apropierea Capitalei, și la granița cu Ucraina.
Budapesta a blocat anul trecut un pachet de 50 de miliarde de euro în sprijinul Kievului.
Ideea unui nou pod peste Dunăre a fost discutată încă din septembrie anul trecut, când România și Bulgaria au prezentat Comisiei Europene un proiect comun.
„Majoritatea locuitorilor nu pot contacta lumea exterioară de pe 12 ianuarie”.
Măsura nu este văzută cu ochi buni de comercianți, care acuză imixtiunea statului în principiile pieței libere.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează