
Aproximativ 43.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne vor asigura cercetarea sesizărilor privind posibile incidente electorale, precum și protecția secțiilor de vot și menținerea climatului normal de siguranță publică în ziua alegerilor, a anunțat astăzi purtătoarea de cuvânt a MAI, Monica Dajbog.
Potrivit acesteia, pe parcursul campaniei electorale, nu s-au înregistrat incidente deosebite. „Au fost sesizate 42 de posibile incidente electorale. Aproximativ 53% dintre sesizări au avut legătură cu afișajul electoral. Patru sesizări, care nu erau de competența structurilor MAI, au fost transmise pentru soluționare către Autoritatea Electorală Permanentă și Biroul Electoral Central”, a precizat Dajbog.
BEC solicită încetarea propagandei electorale
Biroul Electoral Central solicită competitorilor electorali, având în vedere încheierea campaniei, să nu continue acțiunile de propagandă electorală și să nu emită în spațiul public mesaje de natură a induce în eroare alegătorii. BEC mai precizează că, în colaborare cu celelalte autorități publice implicate în organizarea alegerilor, au fost luate toate măsurile legale pentru desfășurarea condiții de legalitate a întregului proces electoral, atât în țară cât și în străinătate.