Disputa dintre Donald Trump și Giorgia Meloni a escaladat dramatic vineri, după ce președintele SUA a declarat că premierul italian l-a „implorat” să-i facă o fotografie la summitul G7 de la începutul acestei săptămâni.
Comisia a aprobat rapid documentul prezentat de noul guvern, care ar putea fi cheia deblocării a 10 miliarde de euro din fondurile de redresare.
Israelul și Hezbollah au convenit vineri asupra unui armistițiu, au declarat trei oficiali, după ce luptele dintre cele două părți din sudul Libanului au amenințat să pună în pericol un acord inițial încheiat miercuri între Iran și SUA, care viza încheierea războiului.
Cei doi președinți vor participa la ceremonia predării către România a unei corvete produsă în Turcia.
Războiul din Iran are nevoie de finanţare suplimentară, potrivit presei americane.
Noile violenţe ameninţă înţelegerea americano-iraniană pentru oprirea conflictului din Orientul Mijlociu
El a câştigat un loc în Camera Comunelor, de unde-i poate contesta poziţia actualului lider Keir Starmer.
Problemele de apărare şi securitate au dominat prima zi a summit-ului
Teheranul acuză continuarea campaniei militare israeliene în Liban.
Dosarul în care Ciprian Ciucu a fost pus sub acuzare a pornit de la investigarea unui caz de corupție la Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc.
Agenda summitului UE se anunță dominată de războiul din Ucraina, comerțul cu China și bugetul comun
Favorit într-una din circumscripții este principalul rival al lui Starmer
Autoritățile sunt în alertă din cauza atacurilor ucrainene cu drone.
UPDATE: Ciprian Ciucu a fost pus sub acuzare pentru luare de mită și plasat sub control judiciar.
Premierul polonez afirmă că sunt indicii ale unui asasinat politic iar autoritățile îl caută pe cel care l-a comandat.
Un atac masiv cu drone a incendiat o rafinărie din capitala Rusiei
Nesiguranța alimentară riscă să fie agravată în zonele afectate de fenomenele meteo extreme.
Gideon Saar o acuză pe aceasta că a comparat tratamentul aplicat palestinienilor de către Israel cu apartheidul sud-african.
Mii de evrei ultraortodocși au protestat lângă Netanya, nord-vestul Israelului, împotriva serviciului militar obligatoriu, cerând eliberarea celor care au refuzat recrutarea.
Secretarul de război al SUA, Pete Hegseth, a declarat că Europa trebuie să preia inițiativa în construirea unei „NATO 3.0” reorganizate și în crearea unei „alianțe militare reale, intransigente”.
Dronele ucrainene au lovit mai multe locații din Moscova, inclusiv incendiind o rafinărie de petrol, trimițând flăcări și noruri înalte de fum deasupra orașului și forțând aeroporturile capitalei să suspende zborurile.
Accelerarea procesului se datorează dorinţei ambelor părţi de a redeschide cât mai curând strâmtoarea Ormuz.
UPDATE: Premierul desemnat a amânat pentru luni depunerea listei de miniștri.
Aliații europeni ai NATO s-au angajat deja să înlocuiască majoritatea echipamentelor de câmp de luptă pe care SUA le retrag din alocarea către alianță, a declarat miercuri șeful NATO, Mark Rutte.
Președintele Trump a declarat miercuri că memorandumul de înțelegere dintre SUA și Iran nu este unul final și a avertizat că SUA ar putea relua bombardarea Iranului „dacă nu se comportă corect”.
Temperaturile prognozate depăşesc cu mult mediile sezoniere.
Trump i-a cerut lui Netanyahu să fie mai responsabil pentru a nu periclita înţelegerea cu Teheranul
Armata ucraineană spune că a neutralizat mare parte din cele peste de 100 de drone lansate de ruşi asupra Ucrainei.
Un fond privat de investiţii ar acoperi cererea Teheranului pentru despăgubiri de război.
Liderii discută despre siguranţa inteligenţei artificiale în ultima zi a summit-ului de la Evian
Partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania și-a mărit avansul față de CDU/CSU, parrtidul cancelarului Friedrich Merz, la un nivel record de 9 puncte procentuale.
Prim-ministrul Sebastien Lecornu a anunțat marți că firma franceză ChapsVision a fost aleasă să o înlocuiască firma americană Palantir în gestionarea prelucrării de date la scară largă pentru Direcția Generală de Securitate Internă (DGSI).
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează