Media internaționale scriu că sunt destinate să-i ofere al șaptelea mandat consecutiv autocratului Aleksandr Lukașenko, aflat la putere din 1994.
Ethical Media Alliance, din care face parte și Veridica, vă propune o serie de prezentări susținute de experți locali și internaționali, având ca scop oferirea unei perspective de ansamblu asupra schimbărilor masive provocate de tehnologie în business și societate.
Forțele Kievului au lansat drone și spre peninsula anexată Crimeea.
În expoziția arheologică sunt prezentate peste 50 de comori de aur și argint din vechiul regat al Daciei.
Trei sferturi ar fi fost doborâte de apărarea antiaeriană a Kievului.
Acuză Israelul că „tergiversează” retragerea trupelor sale.
Preşedintele republican a vizitat două state sinistrate, pentru a transforma ajutorul federal în monedă de negociere politică.
E implicat în uciderea unor suedezi la Bruxelles.
În schimbul lor vor fi eliberați 200 de deţinuţi palestinieni.
Agenția avertizează că există riscul retrogradării la „junk” și prevede deficite de peste 6% din PIB până în 2028.
Discuţiile cu autorităţile ucrainene vor aborda şi tema crizei energetice provocate de Rusia
Trei republicani au evadat din majoritate şi au votat alături de democraţi împotriva candidatului propus de preşedintele Trump.
Putin și Trump s-au declarat totuși gata să discute depre încheierea războiului.
Liderul din Belarus speră să reparea relația cu Occidentul după sprijinul dat Rusiei împotriva Ucrainei
Vântul violent a lăsat fără curent aproape o treime din case și întreprinderi.
Președintele american spune că vrea o întâlnire cât mai grabnică pentru încheierea războiului din Ucraina.
Demonstrații săptămânale au loc în Serbia după un incident mortal pus pe seama corupției.
Sancțiunile impuse Rusiei de Occident i-ar fi cauzat Budapestei un prejudiciu de 19 miliarde de euro.
Casa Albă: „cea mai mare operațiune de deportare în masă din istorie este în desfășurare”.
Potrivit evaluărilor ucrainene și occidentale, Phenianul ar fi desfășurat, deja, circa 11.000 de soldați pentru a sprijini forțele Moscovei.
Ambasada României la Belgrad a sesizat imediat Ministerul sârb al Afacerilor Externe, solicitând clarificări privind motivele deciziei "extrem de dure".
În Bulgaria, Cehia și Slovacia au fost semnalate mesaje similare, cu conținut „islamist”.
Veridica.md afirmă că membrii trupei Zdob și Zdub au fost printre puținii artiști autohtoni care au știut să-și valorifice participarea la competiția muzicală paneuropeană, unde au fost ultima oară cu hitul „Trenulețul”.
Decizia se datorează „intensificării bombardamentelor inamice”.
Un civil a murit la Kostiantinivka, oraș situat la câțiva kilometri de front.
Măsura riscă să adâncească fracturile interne și să îndepărteze ajutorul extern.
Prim-ministrul Fico a evocat riscul unei lovituri de stat
Majoritatea ajutoarelor militare occidentale pentru ucraineni trec prin acel cantru din Polonia.
Încălzirea casnică, centralele pe cărbune învechite, maşinile uzate şi lipsa de bani împiedică rezolvarea problemei
La scurt timp după ce președintele Donald Trump a anunțat o nouă investiție masivă în infrastructura AI de la Casa Albă, „First Buddy” Elon Musk a încercat să o desființeze.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează