SUA și Iranul au semnat "de la distanță" memorandumul de înțelegere pentru a pune capăt războiului și a deschide strâmtoarea Ormuz, iar acordul este acum în vigoare, au declarat doi oficiali americani pentru Axios. Din partea Statelor Unite, acordul a fost semnat de însuşi președintele Trump, în timpul unei cine cu preşedintele francez Emmanuel Macron, la Palatul Versailles, la finalul summitului G7, deşi semnarea trebuia să aibă loc în Elveția mâine. Surse diplomatice au declarat că au existat însă discuții despre semnarea și implementarea acestuia mai devreme, pentru redeschiderea strâmtorii cât mai repede.
Emmanuel Macron a distribuit pe X o înregistrare video cu Trump semnând documentul și a declarat că acordul „deschide calea către o pace durabilă și permite redeschiderea Strâmtorii Ormuz”. În înregistrarea video, în timp ce semna documentul, se poate auzi Trump spunând: „Nu a fost ușor, vă pot spune”. Ulterior, şi prim-ministrul pakistanez Shehbaz Sharif a anunţat pe X că liderii SUA și Iranului au semnat memorandumul de înțelegere „și, ca prim pas, Republica Islamică Iran va redeschide instantaneu Strâmtoarea Ormuz, iar Statele Unite ale Americii vor ridica imediat blocada navală”. Şi Iranul a confirmat că a semnat cu Statele Unite acordul care pune capăt războiului din Orientul Mijlociu. "Textul memorandumului de înțelegere de la Islamabad a fost finalizat cu semnăturile președinților. Acum este momentul să testăm implementarea acestui acord", a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului iranian de externe, Esmail Baghai, citat de agenția de presă IRNA.
Întâlnirea din Elveţia va avea loc
Sursele citate anterior au declarat că întâlnirea dintre delegațiile SUA și Iran, condusă de vicepreședintele Vance și președintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, este încă așteptată să aibă loc mâine, conform planificării, în Elveția. Se așteaptă ca aceștia să discute despre lansarea negocierilor privind programul nuclear al Iranului.
Până atunci, potrivit acordului deja în vigoare, Iranul are permisiunea să vândă liber petrol pe parcursul unei perioade de negocieri de 60 de zile, deschizând totodată calea către o ridicare mai amplă a sancțiunilor. De asemenea, Teheranul a redobândit accesul la multe din fondurile sale înghețate, iar un potențial fond de investiții pentru reconstrucția ţării, în valoare de 300 de miliarde de dolari, va fi constituit dacă se ajunge la un acord nuclear final.
