Mulți din cei care n-au fugit din țară caută sfaturi pentru a evita înrolarea, făcută adesea abuziv.
Aproape jumătate dintre angajați sunt plătiți cu echivalentul a mai puțin de 330 de dolari pe lună.
Aproape jumătate de milion de studenți români au început un nou an universitar fără ministru de resort.
Presa rusă însăși scria despre el că e „deosebit de crud și deosebit de prost.”
Candidatul de dreapta, Jair Bolsonaro, a negat existenţa COVID-ului, iar cel de stânga, Luiz Inacio Lula da Silva, a stat un an şi jumătate la închisoare, pentru corupţie.
Ucraina a acuzat lipsa de motive și stilul gangsteresc în care a fost reținut directorul, iar ONU a afirmat că arestarea sa era o sursă de insecuritate nucleară.
Cercetările savantului suedez dovedesc că unele particularități umane provin din preistorie
Europa investighează posibile acte de sabotaj și mai multe țări au sporit măsurile de securitate la instalațiile energetice.
Washingtonul cere însă și aliaților europeni să contribuie cu un ajutor similar.
Printre cei aproximativ 28.000 de candidați, apar personaje ciudate, precum „Șoferul de taxi Samurai”, care vine înarmat cu un nunchak la întrunirile electorale, sau „Wolverine”, care-și face campanie cățărându-se cu agilitate în copaci.
Favorit e GERB, partidul de centru-dreapta al fostului prim-ministru Boiko Borisov, care a condus țara mai bine de un deceniu.
Scorul strâns anticipează însă negocieri dificile pentru formarea unei coaliții guvernamentale.
Liz Truss recunoaște că nu și-a consultat guvernul pentru o controversată reducere de taxe.
Militanţii pentru drepturile omului susţin că azilanţii se tem că vor fi returnaţi ilegal.
Ministrul german al apărării a discutat subiectul cu omologul său ucrainean, într-un buncăr din Odesa.
Şeful agenţiei ONU pentru control nuclear spune că arestarea directorului centralei, reţinut de ruşi este un factor în plus de nesiguranţă.
Președintele rus Vladimir „Putin își demonstrează încă o dată viziunea neoimperialistă de natură sovietică” – punctează probabila șefă a viitorului guvern de la Roma.
Președintele Egils Levits i-a avertizat pe oameni împotriva partidelor pro-Kremlin, apropiate importantei minorități de limbă rusă, care „au fost reticente să afirme clar cine este agresorul și cine este victima” în Ucraina.
Anterior, Congresul american a votat o nouă tranșă de ajutor, echivalând cu 12,3 miliarde de euro, pentru Ucraina, inclusiv 3,7 miliarde de euro sub formă de echipament militar.
În ultimii șapte ani, rușii au ucis acolo peste 21.000 de oameni.
Colegii săi recunosc „o lovitură precisă” a forțelor ucrainene.
Ambele părți confirmă că au fost uciși civili.
„Un plagiator mai puţin în Guvern (…) Aşteptăm şi demisia celuilalt: Ciucă” - a scris liderul USR (în opoziție), Cătălin Drulă.
Vladimir Putin a semnat documentele de anexare a patru regiuni ucrainene, Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson, după ce în acestea au avut loc așa-zise referendumuri de alipire la Rusia. Liderul de la Kremlin a reluat, totodată, într-un discurs virulent, narațiuni false lansate în ultimii ani de Rusia. Ucraina a răspuns cerând aderarea accelerată la NATO.
În mediile avizate, circulă butada potrivit căreia Transnistria e cel mai mare teritoriu din lume, fiindcă rușii se retrag de 23 de ani și încă n-au terminat.
La jumătatea acestei luni, între armatele celor două țări ex-sovietice din sudul Caucazului au avut loc lupte violente, soldate cu aproape 300 de morți.
Oamenii din țările apropiate geografic de Rusia și Ucraina sunt cei mai atașați de Alianța Nord-Atlantică: 91% Polonia, 88% România, 87% Lituania.
Zeci de mii de ruși au trecut granița spre vest, după ce Vladimir Putin a ordonat mobilizarea civililor pentru războiul din Ucraina.
Ancheta ia în considerare o acțiune deliberată, iar liderii politici vorbesc deja de sabotaj.
Documentele de anexare vor fi semnate mâine la Kremlin.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează