Zelenski salută noile sancțiuni impuse Rusiei de europeni și americani

Zelenski salută noile sancțiuni impuse Rusiei de europeni și americani
© EPA/Yves Herman / POOL   |   Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, participă la Summitul European de la Bruxelles, Belgia, pe 23 octombrie 2025. Liderii UE se reunesc la Bruxelles pentru a discuta situația din Ucraina, apărarea europeană, evoluțiile din Orientul Mijlociu, competitivitatea, locuințele și migrația.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că sancțiunile împotriva Rusiei impuse de Statele Unite și de Uniunea Europeană reprezintă un pas important pentru a determina Rusia să oprească luptele. „Am așteptat acest lucru, să sperăm că va funcționa, este foarte important”, a declarat Zelenski la sosirea la Bruxelles pentru summitul UE. „Trebuie împreună, cu Europa și Statele Unite, să creștem presiunea asupra lui Putin pentru a pune capăt războiului”, a adăugat el, a doua zi după ce europenii au convenit asupra unui nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Președintele ucrainean i-a mulțumit, de asemenea, președintelui american Donald Trump pe rețeaua de socializare X pentru sancțiunile anunțate ieri împotriva sectorului petrolier rus. „Acesta este un mesaj puternic și necesar că agresiunea nu va rămâne fără răspuns”, a spus Zelenski. 

Trump impune Rusiei primele sale sancțiuni

Statele Unite au impus sancțiuni câtorva zeci de filiale ale companiilor ruse Lukoil și Rosneft, după ce președintele Trump s-a declarat din nou nemulțumit de Putin. „De fiecare dată când vorbesc cu Vladimir, am conversații bune, iar apoi nu duc nicăieri”, a spus Trump. Măsurile anunțate de Departamentul Trezoreriei implică înghețarea tuturor activelor Rosneft și Lukoil din Statele Unite, precum și interdicția impusă tuturor companiilor americane de a face afaceri cu cei doi giganți petrolieri ruși. 

UE sancționează sectoarele energetic și financiar ale Rusiei

Între timp, Uniunea Europeană a anunțat al 19-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Acestea interzic importurile de gaz luchefiat în două etape, restricții de călătorie pentru diplomații ruși și listează încă 117 nave din flota din umbră a Moscovei, în mare parte petroliere, aducând totalul la 558. Penalitățile includ interzicerea tranzacțiilor pentru cinci bănci din Rusia și pentru bănci din Kazahstan și Belarus legate de hidrocarburile rusești, în încercarea de întrerupere a finanțării pentru mașina de război a Kremlinului. 

Moscova spune că sacțiunile lui Trump echivalează cu o declarație de război

Fostul președinte rus Dmitri Medvedev afirmă că SUA este dușmanul, iar „pacificatorul” lor vorbăreț a luat acum calea războiului cu Rusia. „Trump s-a alăturat complet de partea Europei nebune”, a spus Medvedev care este adjunctul lui Vladimir Putin în Consiliul rus de Securitate și unul din cei mai violenți critici ai Occidentului după ce Rusia a atacat Ucraina. La rândul ei purtătoare de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova a criticat sancțiunile americane „Dacă actuala administrație americană începe să urmeze exemplul predecesorilor săi, rezultatul va fi la fel de dezastruos din punctul de vedere al politicii interne (americane) și negativ pentru stabilitatea economiei globale”, a comentat Maria Zakharova, care a adăugat că Rusia a dezvoltat imunitate la penalitățile economice occidentale.

Consecințele sancțiunilor

Analiști citați de Reuters spun că Putin nu va fi impresionat de penalitățile americane câtă vreme sancțiunile nu includ bănci și importatori de petrol din India și China, marii clienți energetici ai Rusiei. Experți de la Moscova afirmă că noile sancțiuni nu vor duce la un colaps imediat, dar vor eroda treptat potențialul economic și vor crea presiuni inflaționiste persistente. „Pentru ruși, aceasta înseamnă o gamă limitată de produse pe piață, probleme cu transferul banilor, o volatilitate persistentă a cursului de schimb și, eventual, o încetinire a creșterii veniturilor reale din cauza inflației ridicate și a investițiilor reduse în sectorul civil al economiei”, a declarat Dmitri Trepolski, specialist financiar Pronline

Timp citire: 2 min