
Ministrul de externe al Ucrainei, Andrii Sybiga a cerut presiuni asupra Rusiei după o lovitură rusească asupra unei clădiri înalte din Sumî, în nord-estul țării. „O dronă rusă a ucis trei cupluri în vârstă, în timp ce dormeau. Alții, inclusiv o fetiță de 8 ani, au fost răniți. Putin spune că este pregătit pentru negocieri, dar altceva face de fapt. Numai forța funcționează cu mincinoșii”, a scris Sybiga pe platforma X. Între timp echipele de intervenție au găsit încă o persoană decedată în clădire, iar bilanțul morților a ajuns la 7, cu alți 13 răniți.