Ucraina: cel puțin doi morți în atacurile rusești de peste noapte

Ucraina: cel puțin doi morți în atacurile rusești de peste noapte
© EPA-EFE/IGOR TKACHENKO   |   Salvatorii lucrează la locul unei clădiri avariate după ce resturi de dronă au căzut în timpul unui atac peste noapte în orașul sudic Odesa, Ucraina, 24 februarie 2024, pe fondul invaziei ruse.

Atacurile cu drone ale armatei ruse de invazie au provocat cel puțin doi morți în noaptea de vineri spre sâmbătă în Ucraina, în regiunile Harkov (nord-est) și Odesa (sud) - au informat autoritățile de la Kiev, citate de agențiile internaționale de presă.

Copil de trei ani, rănit la Odesa

Un tânăr a fost ucis și câteva persoane, inclusiv un copil de trei ani, au fost rănite când o dronă rusească a lovit un bloc de apartamente din orașul-port Odesa, la Marea Neagră.

„Copilul de trei ani are răni la picior și se află sub supraveghere medicală” - a declarat guvernatorul regiunii, Oleg Kiper, care a raportat și șase adulți răniți.

Septuagenar, ucis în Harkov

O casă a fost lovită de o dronă în satul Veliki Burluk, situat la aproximativ 100 de kilometri de Harkov, al doilea oraș ca mărime din țară.

Potrivit poliției, casa a fost complet distrusă și cadavrul unui bărbat în vârstă de 76 de ani a fost scos de sub dărâmături.

Și în orașul Harkov, dronele au avariat numeroase vehicule și clădiri rezidențiale, dar nu au fost raportate victime.

 

Timp citire: 1 min