Incendiul a izbucnit la maternitatea Institutului pakistanez de Științe Medicale din Islamabad. Focul a pornit de la un aparat de aer condiționat și s-a extins rapid prin conexiunile la tuburile de oxigen. În momentul incendiului, în secție se aflau 15 nou-născuți și numai unul a putut fi salvat. Părinți îndurerați s-au adunat în fața spitalului, autoritățile spunând că trupurile vor fi supuse unor teste ADN pentru identificare. O comisie de constatare a faptelor urmează să întocmească un raport în termen de 24 de ore, după ce prim-ministrul Shehbaz Sharif a cerut concluzii rapide ale anchetei şi și-a exprimat „profunda tristețe și regretul profund”. Președintele pakistanez Asif Ali Zardari a declarat, la rândul său, că cei responsabili de incendiu trebuie identificați și supuşi măsurilor legale. Incendiile din clădirile mari sunt frecvente în Pakistan din cauza legislaţiei slabe şi a aplicării neglijente a măsurilor de siguranţă. 67 de persoane au murit la începutul anului într-un incendiu declanşat în unul dintre cele mai aglomerate centre comerciale din oraşul-port Karachi, din sudul ţării.
