Turcia îşi restricţionează exporturile către Israel

Turcia îşi restricţionează exporturile către Israel
© EPA-EFE/ERDEM SAHIN   |   Oamenii țin pancarte și steaguri ale Palestinei în timpul unui marș de solidaritate cu poporul palestinian, la Istanbul, Turcia, 17 februarie 2024.

Turcia şi-a restricţionat, marţi, ca reacţie la războiul din Fâşia Gaza, exporturile către Israel la mai multe categorii de bunuri, între care produse din oţel, fier şi aluminiu - a anunţat ministerul Comerţului de la Ankara.

Până la încetarea imediată a focului

„Această decizie va rămâne în vigoare până când Israelul va declara o încetare imediată a focului și va permite accesul ajutorului umanitar în Gaza” - a precizat ministerul, într-un comunicat citat de agenţiile internaţionale de presă.

Nicio scuză

În ajun, şeful diplomaţiei de la Ankara, Hakan Fidan, a apreciat că „nu există nicio scuză pentru ca Israelul să blocheze încercarea noastră de a arunca ajutoare cu parașuta către populația înfometată din Gaza”

Președintele turc, islamo-conservatorul Recep Tayyip Erdogan, este, amintesc comentatorii, unul dintre cei mai virulenţi critici ai războiului purtat în Gaza de Israel împotriva mişcării islamiste palestiniene Hamas.

El a numit în repetate rânduri Israelul „stat terorist”.

 

Timp citire: 1 min