Preşedintele Donald Trump a acuzat marile companii petroliere americane, ExxonMobil şi Chevron că profită de consecinţele războiului cu Iranul şi fac prea mulţi bani de pe urma penuriei de ţiţei. Trump a cerut scăderea preţului la pompă deşi s-a declarat un susţinător ferm al liberei iniţiative. Preşedintele american susţine că giganţii petrolieri au datoria să dea înapoi publicului o parte din câştig. Ambele companii petroliere şi-au publicat vineri rezultatele pe al doilea trimestru, care arată dublarea profitului pentru Exxon, în timp ce concurentul său Chevron a câştigat de cinci ori mai mult decât anul trecut. Şefii companiilor au avut însă grijă să nu facă o legătură între veniturile majorate şi războiul din Golf. Directorul general al ExxonMobil a declarat astfel că scumpirea carburanţilor s-ar datora în principal lipsei capacităţii de rafinare şi a avertizat că este probabil ca acest cost să rămână ridicat pentru o perioadă.
Consecinţe electorale
Creşterea preţurilor la energie a fost principalul motor al inflaţiei în Statele Unite de la începutul anului, iar scăderea puterii de cumpărare este o preocupare majoră pentru americanii cărora Donald Trump le-a promis o reducere a costul vieţii în timpul campaniei sale pentru realegere în 2024. Cu doar trei luni înaintea alegerilor legislative în care republicanii preşedintelui riscă să piardă controlul Congresului, un sondaj Reuters/Ipsos arată că pentru prima dată în aproape un deceniu electoratul american îi preferă pe democrați în detrimentul republicanilor ca administratori mai buni ai economiei. Sondajul constată, de asemenea, că aprobarea pentru performanța președintelui Donald Trump a scăzut la 35%.
