Securitatea rusă l-ar fi arestat pe unul dintre avocații opozantului încarcerat Aleksei Navalnîi UPDATE

Securitatea rusă l-ar fi arestat pe unul dintre avocații opozantului încarcerat Aleksei Navalnîi UPDATE
© EPA/IGOR RUSSAK   |   Liderul opoziției ruse Alexei Navalny vorbește cu jurnaliştii în timpul ceremoniei de deschidere a sediului său pre-electoral din Sankt Petersburg, Rusia, 4 februarie 2017.

UPDATE: Trei avocați ai opozantului rus încarcerat Aleksei Navalnîi au fost plasați în arest preventiv, după perchezițiile efectuate de serviciile de securitate. Este vorba despre Vadim Kobzev, Igor Sergunin și Aleksei Lipțer, care l-au apărat în trecut pe Navalnîi în instanță. Ei vor sta în arest până cel puțin pe 13 decembrie, sub acuzația de apartenență la o „organizație extremistă”. „Toată lumea s-a săturat să folosească expresia „am ajuns la fund”, dar tocmai asta s-a întâmplat astăzi” - a reacționat un alt opozant rus, refugiat în străinătate, Gheorghi Alburov, citat de media internaționale.

 ȘTIRE INIȚIALĂ: Trei avocați ai opozantului încarcerat rus Aleksei Navalnîi au fost vizați, vineri, de percheziții, operate de serviciile de securitate – au anunțat membri ai echipei acestuia, citați de agențiile internaționale de știri. Potrivit surselor,  unul dintre avocați, Igor Sergunin, a fost arestat. „Avocații nu fac politică, ei îi apără pe acuzat” - a reacționat, pe rețeaua de socializare X, șeful departamentului juridic al echipei lui Navalnîi, Viaceslav Ghimadi. Arestat în ianuarie 2021 la întoarcerea în țară, după ce se tratase în Germania fiindcă fusese otrăvit, Navalnîi a fost condamnat la pedepse grele în câteva dosare. Ultima sentință, în august, a fost de 19 ani de închisoare pentru „extremism”. Organizațiile sale au fost interzise încă din iunie 2021, sub aceeași acuzație, iar majoritatea membrilor au fost nevoiți să părăsească țara, pentru a scăpa de șicanele regimului. În ultima vreme, Navalnîi comunica în principal prin mesaje trimise avocaților săi apoi publicate pe rețelele de socializare, în care a denunțat invadarea Ucrainei și le-a cerut rușilor să „reziste” Kremlinului.

Timp citire: 1 min