Rusia și China au inaugurat un pod peste râul Amur, care va facilita schimburile comerciale

Rusia și China au inaugurat un pod peste râul Amur, care va facilita schimburile comerciale
© EPA-EFE/ALEXEI DRUZHININ / KREMLIN / SPUTNIK / POOL MANDATORY CREDIT   |   Președintele rus Vladimir Putin și președintele chinez Xi Jinping se întâlnesc la Beijing, China, 04 februarie 2022.

Rusia și China au inaugurat, vineri, primul pod rutier dintre ele, care leagă, peste râul Amur, orașele Heihe (provincia chineză Heilongjiang) și Blagoveșcensk (Extremul Orient rus). Construcția podului a fost finalizată acum doi ani, dar inaugurarea a fost amânată din cauza pandemiei de coronavirus. Finalizarea acestui proiect laborios, convenit încă din 1995, este simbolică pentru apropierea politică și creșterea schimburilor comerciale dintre cele două țări – remarcă media internaționale. Potrivit presei ruse, 630 de camioane, 164 de autobuze și 68 de vehicule ușoare vor putea traversa podul în fiecare zi. Cu o lungime de un kilometru și format din doar două benzi de circulație, podul a costat aproximativ 19 miliarde de ruble (echivalentul a 300 de milioane de euro). Cândva concurente pentru supremație în lumea dictaturilor comuniste postbelice, Moscova și Beijingul, care împart 4.250 de kilometri de graniță, și-au normalizat relațiile la sfârșitul anilor 1980. Anul acesta, chiar înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, președinții Xi Jinping și Vladimir Putin au încheiat un parteneriat pe care l-au numit nelimitat. Comerțul bilateral a rămas, însă, afectat de lipsa infrastructurii de transport din regiune. În aprilie, în așa-numita Republică Autonomă Evreiască Birobidjan, din estul Rusiei, a fost finalizată construcția unui pod feroviar, tot peste râul Amur, care, potrivit autorităților locale, urmează să intre în funcțiune în august.

Timp citire: 1 min