Rusia închide Consulatul General al României la Rostov pe Don

Rusia închide Consulatul General al României la Rostov pe Don
© EPA-EFE/DMITRY ASTAKHOV / SPUTNIK   |   Prim-ministrul rus Mihail Mishustin în timpul întâlnirii cu președintele Tadjikistanului Emomali Rahmon la Moscova, Rusia, 22 noiembrie 2023.

Guvernul rus a acceptat propunerea Ministerului rus de Externe de denunțare a acordului privind deschiderea Consulatului General al României la Rostov pe Don, premierul rus Mihail Mișustin semnând ordinul respectiv, transmite G4Media, citând Tass, agenția de stat rusă.

„În conformitate cu articolul 37 din Legea federală privind tratatele internaționale a Federației Ruse de a accepta propunerea Ministerului rus de Externe privind denunțarea acordului dintre guvernele rus și român privind deschiderea Consulatului General al României la Rostov pe Don din 22 septembrie 2005, încheiat sub forma unui schimb de note”, se arată în documentul publicat pe portalul oficial de informații juridice de pe internet.

Ministerul rus de Externe a fost însărcinat să notifice partea română cu privire la această decizie.

Relațiile diplomatice româno-ruse, tensionate după invadarea Ucrainei de către Rusia

Încă din prima zi a agresiunii ruse asupra Ucrainei, România a condamnat în termeni duri „încălcarea flagrantă a principiilor de drept internaţional, în mod special a suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Ucrainei, a inviolabilităţii frontierelor acestui stat, respectiv a principiului nerecurgerii la folosirea forţei în relaţiile internaţionale”.

Ulterior, la 8 iunie, Ministerul de Externe al României a decis reducerea personalului diplomatic şi tehnico-administrativ al Federaţiei Ruse în România, prin limitarea acestuia la un nivel apropiat de cel al reprezentării diplomatice şi tehnico-administrative a României în Federaţia Rusă, dar și pentru a reflecta nivelul relaţiilor bilaterale, reduse drastic de România după declanşarea de către Federaţia Rusă a războiului de agresiune împotriva Ucrainei, a precizat la acel moment, Ministerul român de Externe. Drept urmare, 51 de angajaţi ai Ambasadei Rusiei la Bucureşti, împreună cu membrii de familie, au fost obligați să părăsească teritoriul României.

În replică, pe 4 august, Moscova a introdus cote pentru numărul de membri ai personalului instituţiilor diplomatice şi consulare ale României în Rusia. În justificarea deciziei, Rusia a acuzat „politica neprietenoasă dusă cu consecvenţă de autorităţile române faţă de Federaţia Rusă, îndreptată inclusiv spre crearea unor obstacole artificiale şi prin nimic justificate în calea funcţionării reprezentanţei diplomatice şi a instituţiei consulare ale Rusiei în România.”

Ministerul rus al Afacerilor Externe a mai precizat, la momentul respectiv, că își rezervă dreptul de a lua și alte măsuri de răspuns, „adecvate situaţiei create ca rezultat al acţiunilor Bucureştiului”.

Timp citire: 2 min