
Rusia a fost condamnată, marți, de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), fiindcă a refuzat accesul la arhivele privind represiunea sovietică.
Intrarea în arhive i-a fost blocat mai ales ONG-ului Memorial, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2022 – scriu agențiile internaționale de știri.
Cinci cetățeni ruși
„Căutarea adevărului istoric este o parte integrantă a dreptului la libertatea de exprimare” – apreciază Curtea cu sediul la Strasbourg, în Franța, într-un comunicat de presă.
Plângeri la CEDO contra autorităților de la Moscova au fost depuse, între 2012 și 2022, de cinci cetățeni ruși, care cercetau istoria represiunii politice în Uniunea Sovietică.
Execuții pe criterii etnice
Aceștia au încercat să ajungă în special la arhive referitoare la „execuțiile (pe criterii) etnice și la deportările dispuse de organele extrajudiciare în anii 1930 și 1940”.
Refuz total
„În toate cazurile, reclamanții fie s-au confruntat cu un refuz total de acces la informații, fie au obținut informații incomplete, fie li s-a interzis să facă copii ale documentelor originale” - rezumă Curtea.
Refuzul autorităților ruse „echivalează cu o ingerință în dreptul (cetățeni)lor de a primi informații” și, prin urmare, constituie o încălcare a articolului 10 (libertatea de exprimare) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului - conchide Curtea.