Alexandru Bălan a fost extrădat, săptămâna trecută, din România, unde este acuzat de trădare de țară.
Documentul a fost semnat de 253 de aleși, afiliați și altor grupuri parlamentare.
Parlamentul European a aprobat cererea Parchetului General din România.
Documentul ar urma să fie dezbătut şi votat în Parlament pe 5 mai.
MApN acuză Rusia de punerea în pericol a siguranței cetățenilor români şi a securităţii NATO.
Într-un discurs presărat cu minciuni și „predicții” false, liderul AUR l-a caracterizat pe șeful statului ca fiind „paraplegic”.
Ministerul de Externe anunță că cei doi sunt în afara oricărui pericol.
Eurodeputata SOS România este cercetată, printre altele, pentru propagandă legionară, promovarea cultului criminalilor de război și negarea Holocaustului.
Premierul Bolojan a anunţat că aceştia vor fi înlocuiţi "cât se poate de repede".
Premierul Bolojan propune un moratoriu parlamentar prin care proiectele necesare pentru implementarea PNRR să fie adoptate indiferent de culoarea politică.
Preşedintele Nicuşor Dan va încerca să detensioneze situaţia între forţele pro-europene, după retragerea sprijinului PSD pentru premierul Ilie Bolojan.
Şeful DSU a aprobat, în 2017, împreună cu alte persoane din conducerea instituţiei, achiziţia unui elicopter pentru care nu s-a plătit TVA.
USR şi UDMR anunţă că rămân la guvernare.
Social-democrații au decis să îi retragă sprijinul politic premierului Ilie Bolojan.
Reprezentanta României este prima femeie care ocupă această funcție în istoria de 137 de ani a organizației.
Partea română doreşte convertirea datoriei de 600 de milioane de euro pentru vaccinuri anticovid, în plată pentru alte medicamente.
O echipă de specialişti ai MApN va efectua o misiune de cercetare într-o zonă aflată la 16 km sud-est de Chilia Veche.
Șeful statului consideră că PSD încalcă protocolul coaliției de guvernare, prin solicitarea schimbării premierului înainte de termenul convenit.
Avioanele F-16 aparținând forțelor aeriene române au interceptat o aeronavă rusească ce zbura în spaţiul aerian internaţional al țărilor baltice.
Fost premier al României și comisar european pentru Agricultură, Cioloș este în prezent consilier prezidențial.
Prim-ministrul Ilie Bolojan și Peter Magyar au purtat, ieri, o discuție telefonică.
Între septembrie 2024 și martie 2026, aproape 300 de conturi de e-mail aparținând autorităţilor din Ucraina, România, Bulgaria, Grecia și Serbia au fost compromise de un atac cibernetic prelungit..
Ţara noastră a răspuns pozitiv unei solicitări primite prin Mecanismul european de Protecție Civilă.
Un atac cibernetic prelungit a compromis mai multe entităţi din domeniile militar și guvernamental ale unor state est-europene.
Două mesaje RO-ALERT au fost emise în nordul judeţului Tulcea, după detectarea mai multor drone ce evoluau în apropierea spațiului aerian al României.
Producţia de carburanţi de la Ploieşti va fi reluată în următoarele 45 de zile.
„Stresul” socio-politic în rândul populației României este la fel de ridicat ca înaintea alegerilor din 2024/2025.
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete va negocia cu Pfizer schimbarea produselor furnizate în contul banilor datorați de România.
Ancheta a fost demarată la sesizarea ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru.
MApN a ordonat decolarea a două aeronave F-16 pentru supravegherea spațiului național aerian.
Președintele României anunță deschiderea unui „nou capitol în relațiile româno-maghiare”.
Secretarul american de Stat a catalogat țara noastră drept „un partener adevărat”.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează