Ministrul român de Externe, întâlnire cu secretarul general al ONU

Romania diplomatie MAE intalnire dialog secretar general ONU Toiu Guterres
© Facebook - Oana Ţoiu (@OanaToiuUSR)   |   Ministrul de Externe din România, Oana Ţoiu, şi secretarul general al ONU, Antonio Guterres, se întâlnesc la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite din New York, SUA, pe 2 iunie 2026.

Şefa diplomaţiei române, Oana Țoiu, a avut astăzi o întâlnire cu secretarul general al ONU, António Guterres, la New York, cu care a discutat inclusiv despre sesiunea de urgență a Consiliului de Securitate ONU, solicitată de România. Într-o postare pe Facebook, Oana Ţoiu a precizat că "avem o viziune comună (cu Guterres) asupra impactului incidentului cu drona rusă în România și a mesajului pe care îl transmite în plan de securitate".

De asemenea, dialogul celor doi a cuprins şi discuţii privind încălcările repetate ale dreptului internațional și ale Cartei ONU, mai ales referitor la faptul că "ele nu pot fi tratate cu ușurință, indiferent unde se produc". Totodată, a mai spus ministrul de Externe, agenda întrevederii a inclus și situația din zona Golfului, iar România şi-a arătat angajamentul și disponibilitatea pentru acțiuni concrete în "apărarea ordinii internaționale bazate pe reguli, fundamentul păcii și securității globale".

Timp citire: 1 min