Guvernul a aprobat acordarea de ajutoare celor afectați de explozia dronei la Galați

Romania guvern hotarare sprijin financiar locuinte explozie drona Rusia Galati
© gov.ro   |   Imagine din timpul ședinței de guvern din 28 mai 2026

Guvernul a aprobat astăzi, în cadrul unei ședințe desfășurate în format hibrid, o hotărâre privind acordarea unor ajutoare de urgență pentru familiile și persoanele singure afectate de explozia unei drone rusești în municipiul Galați. Vineri, Comitetul Național pentru Situații de Urgență, convocat de premierul interimar Ilie Bolojan, a stabilit acordarea de sprijin financiar persoanelor ale căror locuințe au fost avariate în urma prăbușirii unei drone rusești.

Potrivit executivului, valoarea ajutoarelor va fi stabilită în funcție de gradul de afectare a locuințelor. Astfel, familiile și persoanele singure ale căror locuințe au fost afectate integral vor primi câte 30.000 de lei; familiile și persoanele singure ale căror locuințe au fost afectate în proporție mai mare de 75%, inclusiv, dar nu distrusă integral vor primi câte 25.000 de lei; familiile sau persoanele singure ale căror locuințe au fost afectate în proporție mai mică de 75% vor primi câte 15.000 de lei; fiecare persoană evacuată în vederea asigurării elementelor de strictă necesitate până la reîntoarcerea în locuință va primi câte 1.000 de lei.

Cuantumul despăgubirilor se stabilește pe baza evaluărilor efectuate de o comisie constituită prin ordin al prefectului. Fondurile se alocă prin suplimentarea bugetului Ministerului Muncii din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, în limita sumei de un milion de lei.

Timp citire: 1 min