Drona care a explodat astăzi în portul Constanța făcea parte dintr-un grup de cinci, a declarat pentru G4 Media prefectul Constanței Adrian Picoiu, fără a preciza de cine au fost lansate. Acesta a spus că „informația de la partea ucraineană este că au fost cinci drone. Una a explodat în portul Constanța, una pe partea ucraineană și trei drone sunt căutate în prezent pentru a preveni alte probleme. Cele trei drone pot să se fi dus la bulgari, la turci”, a mai precizat oficialul, adăugând că în prezent, cele trei drone sunt căutate cu două elicoptere, „unul de la Unitatea Specială Tulcea și elicopterul SMURD de la Constanța”.
Într-un al doilea comunicat legat de incidentul de astăzi, Ministerul Apărării a precizat că „responsabilitatea monitorizării traficului naval în Marea Neagră este în competența Autorității Navale Române”.
Drona pare a fi model MAGURA, folosit de Ucraina în Marea Neagră
Drona, care a fost filmată anterior exploziei de mai mulți localnici, pare a fi modelul MAGURA, folosit de Ucraina în atacurile contra forțelor rusești la Marea Neagră. Momentan, autoritățile nu au anunțat proveniența dronei, MApN spunând doar că „este de tipul celor folosite în războiul din Ucraina”.
Potrivit specialiștilor, drona MAGURA are o lungime de 5,5 metri, o lățime de 1,5 metri și un profil hidrodinamic cu amprentă radar redusă, fiind greu de detectat. Ea poate atinge o viteză maximă de 78 km/h și oferă o rază de acțiune de până la 800 de kilometri. Dispozitivul poate transporta o încărcătură utilă de 320 kg de explozibil.
Întregul sistem este ghidat prin satelit, fiind rezistent la bruiaj, și folosește camere optice. MAGURA operează adesea în roiuri, copleșind apărările inamice. Potrivit armatei ucrainene, până în prezent, aceste drone au avariat sau scufundat 17 nave de război rusești în Marea Neagră, inclusiv corveta Ivanovets și nava Sergey Kotov, provocând daune majore fără a pune în pericol vieți umane.
