Ministrul de externe Oana Țoiu a declarat într-un interviu pentru Reuters că România speră să înființeze rapid pe teritoriul său o producție de drone defensive împreună cu Ucraina pentru uz intern, precum și pentru aliați din Uniunea Europeană și NATO. Țoiu a declarat că negocierile cu Ucraina au început înainte să aibă loc o serie de incursiuni în spațiul aerian pe care regiunea le-a atribuit în ultimele săptămâni Rusiei.
"Considerăm că este strategic ca flancul estic să fie mai bine protejat, mai ales în ceea ce privește apărarea aeriană. Așadar, ceea ce facem în această direcție este să creăm parteneriatele necesare, de exemplu, cu Ucraina pentru a construi drone defensive pentru viitor", a spus şefa diplomaţiei româneşti. "Credem în capacitatea noastră de a transforma rapid acest lucru în realitate", a mai afirmat Oana Țoiu în marja reuniunii anuale a Adunării Generale a ONU, care s-a încheiat luni.
Zid împotriva dronelor ruseşti
Tensiunile cu Moscova au crescut în ultimele săptămâni, pe măsură ce Estonia a acuzat Rusia că a trimis avioane de luptă în spațiul său aerian, iar avioanele NATO au doborât drone peste Polonia. România a mai spus că avioanele sale au fost aproape de a intercepta o dronă care a intrat în spațiul său aerian. Pe de altă parte, Rusia a declarat că nu a vizat niciodată statele UE sau NATO și nu are planuri să facă acest lucru în viitor.
Declarațiile șefei diplomației române despre producția comună de drone survin în contextul în care Ucraina a decis să relaxeze restricțiile privind exportul armelor sale, pe care le-a folosit și le-a perfecționat pe câmpul de luptă împotriva Rusiei. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a promovat aceste arme în intervenția sa la Adunarea Generală a ONU săptămâna trecută, într-un efort de a consolida sprijinul aliat și de a arăta că susținerea legăturilor strânse cu Kievul este "o stradă cu două sensuri". În acelaşi timp, Uniunea Europeană sprijină ideea de a crea un "zid împotriva dronelor" pentru a proteja regiunea.
Mai multe trupe americane în România
Țoiu a mai spus că România a aprobat o creștere a prezenței trupelor SUA pe teritoriul său pentru a sprijini operațiunile de realimentare din Orientul Mijlociu, deși a refuzat să ofere cifre. De la revenirea președintelui Donald Trump la putere, aliații europeni și-au exprimat îngrijorarea cu privire la posibile reduceri ale nivelului trupelor SUA în Europa, în prezent în jur de 80.000, în contextul în care preocupările europenilor privind amenințarea din partea Rusiei cresc.
Reuters amintește că România găzduiește trupe americane și planifică să investească în anii următori peste 2,5 miliarde de euro în baza aeriană Mihail Kogălniceanu, extinzându-i capacitatea pentru a găzdui 10.000 de militari români și aliați.
