Consiliul de stat al Chinei a anunțat că va prelungi suspendarea tarifului suplimentar de 24% la importurile din SUA pentru încă două luni, dar va păstra un tarif de 10%. După întâlnirea dintre Donald Trump şi Xi Jinping de la Washington din septembrie, ambele părți au propus un pachet de reduceri tarifare reciproce cu o valoare situată undeva între 30 şi 60 de miliarde de dolari, deşi detalii ale unui plan concret nu au fost convenite încă.
Într-un comunicat oficial, Beijingul a declarat că „va urmări îndeaproape măsurile ulterioare luate de partea americană și, după caz, va ajusta contramăsurile tarifare relevante în lumina evoluțiilor”. „Continuarea suspendării unor tarife suplimentare pentru bunurile americane va contribui la asigurarea unui mediu politic stabil și previzibil pentru relații și va promova dezvoltarea relațiilor economice și comerciale dintre China și SUA”, a mai precizat sursa citată.
