Știri

România: rotativa guvernamentală se amână

Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, la Stockholm, Suedia, 31 martie 2023.
© EPA-EFE/Jonas Ekstromer SWEDEN OUT   |   Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, la Stockholm, Suedia, 31 martie 2023.

Rocada pentru funcţia de șef al Executivului României se amână până când guvernanții vor rezolva conflictul social declanşat de sindicatele din Educație – au anunțat, vineri, liderii celor trei partide componente ale coaliției la putere, Nicolae Ciucă (PNL), Marcel Ciolacu (PSD) și Kelemen Hunor (UDMR). Liderul liberal, care cu 48 de ore mai devreme spunea că va pleca, pentru a-i ceda șefia lui Ciolacu, a declarat, acum, că „am convenit ca până la soluţionarea acestor probleme să nu îmi depun mandatul şi să-mi asum în continuare responsabilitatea funcţiei de premier”. Decizia de a amâna rotaţia la guvernare este corectă, pentru că prioritară e rezolvarea problemelor oamenilor din sistemul de învățământ – susține și președintele PSD. „Am decis să continuăm în această formulă, cu Nicolae Ciucă premier, şi să dăm răspuns exact aşa cum doreşte societatea şi aşa cum ne-am asumat în programul de guvernare” – a conchis șeful UDMR. Din opoziție, preşedintele USR, Cătălin Drulă, consideră că amânarea rotativei este încă o dovadă a eşecului guvernării. Despre șefii acesteia, Drulă spune că „sunt nişte conducători complet rupţi de realitate”.

La Cotroceni, se pot lua pe rând

În ajun, preşedintele Klaus Iohannis, evocase, deja, amânarea rocadei guvernamentale: „Nu asta este important, dacă acum, imediat sau peste o săptămână-două se face rotaţia. Important este să avem o procedură clară, să ştim cum va funcţiona coaliţia şi să avem un guvern care garantează stabilitatea guvernării şi stabilitatea României. Nu cred că se va face rotaţia în timpul unor negocieri. Este, totuşi, destul de complicat. Şi una şi alta sunt proceduri complicate. Se pot lua pe rând” – a declarat șeful statului.

Tot la Cotroceni, miting săptămâna viitoare

Potrivit calculelor Guvernului, impactul bugetar pentru mărirea salariilor din învăţământ cu 25 %, așa cum solicită sindicaliștii, ar fi de peste 3 miliarde de lei pe lună. Profesorii mai vor ca salariul unui debutant să ajungă la nivelul celui mediu brut pe ţară, adică să crească de la 2.500 la 3.000 de lei. Până la satisfacerea acestor revendicări, ei își continuă greva. Marţi este anunţat un nou miting de protest la Bucureşti, organizat la Palatul Cotroceni, sediul Președinției României.

Veridica News




Veridica News

Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 1 min
Kremlinul pretinde că nu se teme de o revoltă a rușilor
Kremlinul pretinde că nu se teme de o revoltă a rușilor

Veniturile acestora, deja afectate de sancțiunile economice occidentale și de devalorizarea monedei naționale, rubla, sunt acum măcinate de reinflamarea inflației.

Veridica News
Veridica News
22 Sep 2023
Viceprimarul USR al Bucureștiului, Horia Tomescu, și-a dat demisia
Viceprimarul USR al Bucureștiului, Horia Tomescu, și-a dat demisia

Gestionat de acesta, sistemul de sănătate al Capitalei României e zguduit de scandaluri de corupție.

Veridica News
Veridica News
22 Sep 2023
Premierul ucrainean, Denis Șmihal: Rusia și-a reluat „teroarea energetică”
Premierul ucrainean, Denis Șmihal: Rusia și-a reluat „teroarea energetică”

„Iarna va fi cu siguranță grea, cu siguranță nu va fi mai ușoară decât cea anterioară”, dar „știm ce pregătește inamicul și ce provocări ne așteaptă”.

Veridica News
Veridica News
22 Sep 2023
România şi Bulgaria vor construi un pod nou peste Dunăre
România şi Bulgaria vor construi un pod nou peste Dunăre

Un proiect comun româno-bulgar pentru un al doilea pod rutier şi feroviar între Ruse şi Giurgiu a fost prezentat Comisiei Europene.

Veridica News
Veridica News
22 Sep 2023