
Ministerul de Externe de la București anunță că România se alătură Marii Britanii în demersul de a expune public şi a condamna încercările repetate ale Federaţiei Ruse de interferenţă în procesele politice şi electorale din state democratice. Într-un comunicat transmis presei, MAE precizează că Bucureștiul a susţinut și adoptarea unei declaraţii a Uniunii Europene pe această temă. „România îşi exprimă îngrijorarea faţă de utilizarea în creştere, la nivel global, a operaţiunilor cibernetice în context electoral, amplificate de interferenţă în spaţiul informaţional, în scopul de a submina procesele democratice şi încrederea în autorităţi în statele care împărtăşesc aceleaşi valori şi aspiraţii. În acest sens, considerăm deosebit de relevantă și expunerea recentă în Republica Moldova a acțiunilor de interferență hibridă vizând alegerile locale din noiembrie 2023. Manifestăm îngrijorare faţă de amploarea şi complexitatea acestor acţiuni, pe care le considerăm inacceptabile. Astfel de activităţi contravin normelor de comportament responsabil în spaţiul cibernetic, agreate de toate statele membre ONU” – mai afirmă diplomația română.