
Ministrul Apărării Oleksi Reznikov a declarat că președintele Zelenski a ordonat eliberarea regiunilor de sud ale Ucrainei. Coordonatoarea de presă a Forțelor de Apărare din Sud, Natalia Gumeniuk a confirmat că armata este pregătită de operațiune și se îndreptă spre obiectiv. Ea a spus că odată cu primirea și întărirea capacităților în sectorul artileriei, înaintarea va fi mai dinamică. ”Să păstrăm însă regimul discreției, de care aveam nevoie, pentru a duce treaba la bun sfârșit", a adăugat Gumeniuk. Anterior, Statul Major afirmase că invadatorii ruși încearcă să oprească înaintarea armatei ucrainene în sudul Ucrainei.
La rândul său secretarul ucrainean al Consiliului de Securitate și Apărare Națională, Oleksi Danilov afirmă că armele occidentale primite de Forțele Armate ale Ucrainei schimbă deja cursul războiului. "Avantajele cantitative ale armatei ruse sunt echilibrate de precizia rachetelor și artileriei ucrainene. Și încă nu am început!" a subliniat Danilov.
Ministrul Apărării Oleksi Reznikov declarase recent că primele patru echipamente HIMARS, primite de Ucraina de la țările partenere, provoacă mai multe daune inamicului decât armele clasice de calibru 152 testate în timp. Cu ajutorul acestor arme mai puternice, armata ucraineană reușește distrugerea depozitelor cu muniție rusească din teritoriile ocupate temporar.
Pe de altă parte, președintele Federației Ruse Vladimir Putin a apreciat, la o întâlnire cu liderii Dumei de Stat, pe 7 iulie, că Rusia nu a întreprins încă nicio acțiune serioasă în cursul „operațiunii speciale” din Ucraina. "Astăzi auzim că vor să ne învingă pe câmpul de luptă. Ce poți să spui, să încerce. Am auzit deja de multe ori că Occidentul vrea să lupte cu noi până la ultimul ucrainean. Aceasta este o tragedie pentru poporul ucrainean, dar se pare că totul duce la asta. Dar toată lumea ar trebui să știe că încă nu am început nimic serios", a subliniat Putin.