
Președinta Republicii Moldova, pro-occidentala Maia Sandu, a transmis, vineri, în ajunul Zilei Independenței, un mesaj în care subliniază solidaritatea statului ex-sovietic, majoritar românofon, cu Ucraina vecină. „Acum șase luni, liniștea vecinilor noștri ucraineni a fost spulberată de un război crunt, care continuă să le distrugă satele și orașele, și să răpească vieți omenești. Din prima zi, oamenii din (Republica, n. red.) Moldova au respins răul războiului și și-au deschis larg casele și inimile pentru copiii, femeile și bătrânii Ucrainei, care fugeau din calea distrugerii și a morții. Am demonstrat astfel nouă înșine și lumii întregi, printr-o solidaritate de admirat, că suntem gata să-i ajutăm pe cei, cărora le este mai greu decât nouă. Iar faptele noastre au arătat că suntem o țară mică cu inimă mare. În preajma Zilei Independenței Republicii Moldova, vă îndemn să nu uităm, să păstrăm și să amplificăm această imagine de unitate și bunătate, pe care o avem astăzi despre noi ca popor și ca țară - ea ne spune că putem conta unii pe alții” - afirmă Maia Sandu. Creată pe o parte a teritoriilor românești răsăritene anexate în 1940, în urma urma unui ultimatum, de Uniunea Sovietică stalinistă, Republica Moldova și-a proclamat independența față de Moscova pe 27 august 1991, după eșecul puciului neo-bolșevic de la Moscova contra ultimului lider sovietic, reformatorul Mihail Gorbaciov.