RĂZBOI ÎN UCRAINA: Rusia a simulat tiruri de rachete cu capacitate nucleară

RĂZBOI ÎN UCRAINA: Rusia a simulat tiruri de rachete cu capacitate nucleară
© EPA-EFE/ALEXEI DANICHEV / KREMLIN POOL / SPUTNIK /   |   Președintele rus Vladimir Putin se adresează Consiliului Legislatorilor din cadrul Adunării Federale Ruse la Palatul Tauride din Sankt Petersburg, Rusia, 27 aprilie 2022.

Moscova afirmă că armata sa a simulat tiruri de rachete cu capacitate nucleară în enclava rusă Kaliningrad, în contextul în care forţele ruse îşi continuă ofensivele în Ucraina. Anunţul a fost făcut în cea de-a 70-a zi a intervenţiei ruse în Ucraina, care a făcut mii de morţi şi a provocat cea mai mare criză de refugiaţi în Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial, cu peste 13 milioane de persoane strămutate. După ce a trimis trupe în Ucraina la sfârşitul lunii februarie, preşedintele rus Vladimir Putin a proferat ameninţări abia voalate care sugerau că intenţionează să desfăşoare arme nucleare tactice.

Peste 100 de militari au participat la exerciţii

Miercuri, în cursul manevrelor militare din această exclavă rusă de la Marea Baltică, situată între Polonia şi Lituania, două ţări membre ale UE și ale NATO, Rusia a simulat „lansări electronice” de sisteme de rachete balistice mobile Iskander cu capacitate nucleară – a declarat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat. Potrivit sursei, forţele ruse au efectuat lovituri unice şi multiple asupra unor ţinte care simulau lansatoare de sisteme de rachete, aerodromuri, infrastructură protejată, echipamente militare şi posturi de comandă ale unui inamic fictiv. După ce au efectuat tirurile electronice, militarii au efectuat o manevră de schimbare a poziţiei pentru a evita „o eventuală lovitură în represalii” – a precizat Ministerului Apărării, care a adăugat că unităţile de luptă au exersat, de asemenea, „operaţiuni în condiţii de radiaţii şi contaminare chimică”. Peste 100 de militari au participat la aceste exerciţii.

Rusia şi-a plasat forţele nucleare în alertă maximă la scurt timp după ce a trimis trupe în Ucraina la 24 februarie. Putin a avertizat asupra unor represalii „rapide ca fulgerul” dacă Occidentul intervine direct în conflictul din Ucraina. Potrivit observatorilor, în ultimele zile televiziunea de stat rusă a încercat să facă utilizarea armelor nucleare mai acceptabilă pentru public. „De două săptămâni auzim la televizor că ar trebui deschise silozurile nucleare” – a declarat marţi Dimitri Muratov, redactor-şef al unui jurnal rus independent şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace. 

Timp citire: 1 min