
Războiul din Ucraina ar putea costa Europa „un punct până la un punct şi jumătate” de creştere, în funcţie de durata conflictului, în timp ce inflaţia ar putea creşte „cu două până la două puncte şi jumătate” – estimează economistul-şef al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Laurence Boone. Economista franceză a precizat, pentru presa franceză, că aceste prognoze au un „grad de incertitudine ridicat” şi a subliniat că va fi necesară o analiză aprofundată „a subiectelor fundamentale, printre care securitatea alimentară, energetică şi digitală, precum şi ca organizarea schimburilor comerciale”. Întrebată despre creşterea generală a preţurilor în urma războiului din Ucraina, ea a spus că actualul conflict „împinge în sus anticipările preţurilor pentru cereale şi îngrăşăminte, Rusia şi Ucraina fiind exportatoare”, şi că „ar putea afecta nu numai recoltele din acest an, dar eventual şi cele din 2023”.
Șocul nu este comparabil cu cel din anii 1970
Economistul-şef al OCDE a explicat că șocul „nu este comparabil cu cel suferit în anii 1970, deoarece instituţiile sunt diferite”. Laurence Boone a mai spus că „inflaţia va rămâne ridicată în acest an, dar ar putea începe să scadă în 2023, în funcţie de evoluţia războiului”. Ca răspuns, ea preconizează „dezvoltarea de politici fiscale ţintite pentru a ajuta gospodăriile şi întreprinderile” să treacă peste criză. „Restricţiile la export trebuie evitate, întrucât nu au dat niciodată rezultate bune în trecut, dimpotrivă” – a atras atenția economista. Laurence Boone a subliniat că „măsurile bugetare ţintite vor ajuta politica monetară, făcând posibilă ancorarea aşteptărilor inflaţioniste, păstrând în acelaşi timp puterea de cumpărare a celor mai vulnerabili, fără a pune în pericol tranziţia energetică”.