Televiziunea de stat din Iran afirmă într-o postare pe canalul său Telegram că până în prezent, nicio delegație iraniană nu a călătorit la Islamabad, pentru noi negocieri cu Statele Unite. Postarea respinge ceea ce numește „zvonuri” despre plecarea sau sosirea delegației și data estimată a sosirii acesteia, provenite de la „publicații internaționale și surse regionale”. De asemenea, repetă poziția oficialilor iranieni, inclusiv a președintelui parlamentului și negociatorului-șef al Iranului, Mohammad Bagher Ghalibaf, care a declarat anterior că Teheranul nu acceptă negocieri „sub umbra amenințărilor”. Pe de altă parte, presa americană relatează că vicepreședintele JD Vance va călători azi Pakistan. Prezența sa în capitala pakistaneză fusese anunțată inițial pentru ieri, dar s-a aflat că Vance a petrecut noaptea la Washington. Președintele Donald Trump a declarat că este foarte improbabil să prelungească armistițiul cu Iranul, care expiră mâine. El amenințase anterior cu distrugerea infrastructurii iranienene dacă până atunci nu se ajunge la un acord. Președintele Parlamentului Iranian a răspuns între timp că Teheranul pregătește „noi cărți pe câmpul de luptă” dacă luptele cu SUA se reiau.
