
Cântăreața rusă Alla Pugaciova, un superstar al spectacolelor de varietăți încă din epoca sovietică, a denunțat conflictul din Ucraina și moartea soldaților ruși „pentru obiective iluzorii”. Pugaciova, în vârstă de 73 de ani, s-a arătat revoltată de plasarea de către autoritățile ruse a soțului ei, comediantul Maxim Galkin (46), pe temuta listă a „agenților străinătății” și a cerut ministerului rus al Justiției să fie ea însăși inclusă acolo. Vedeta spune că soțul ei este „o persoană cinstită și sinceră, un adevărat patriot rus, incoruptibil, care își dorește ca patria sa să prospere și să trăiască în pace”. Galkin, mai spune ea, vrea pentru Rusia „libertate de exprimare.” Actorul, care a criticat deschis invazia din Ucraina, declanșată pe 24 februarie, se află în străinătate. Până acum, Pugaciova nu discutase public despre război. Presa rusă a relatat că ea a părăsit țara după ce trupele Moscovei au intrat în Ucraina. Recent, artista a trecut din nou prin Moscova și a fost văzută, pe 3 septembrie, la înmormântarea ultimului lider sovietic, Mihail Gorbaciov, care încercase să introducă reforme democratice în anii 1980. Pugaciova s-a întâlnit cu președintele Vladimir Putin de mai multe ori, dar nu l-a susținut niciodată în mod deschis.