
Înmormântarea ultimului lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, are loc, sâmbătă, la Moscova, în absența președintelui rus, Vladimir Putin, care, potrivit Kremlinului, are un program încărcat. Funeraliile încep cu o ceremonie de rămas bun la Casa Sindicatelor, un loc simbolic din capitala Rusiei, unde au fost expuse rămășițele multor demnitari comuniști, inclusiv ale dictatorului Iosif Visarionovici Stalin, în 1953. Fostul lider sovietic va fi, apoi, înmormântat alături de soția sa, Raisa Gorbaciova, care a murit în 1999 și de care era foarte atașat. Gorbaciov a murit marți seara, la vârsta de 91 de ani, în urma unei „boli lungi și grave”, conform spitalului moscovit în care a fost tratat. Analiștii amintesc că Gorbaciov a făcut istorie, punând capăt Războiului Rece și precipitând, fără să vrea, în 1991, dispariția imperiului sovietic, pe care încercase să-l salveze prin reforme politice și economice. Salutat în Occident ca un om al păcii, el este considerat de mulți ruși responsabil pentru dezintegrarea URSS și pentru anii de criză politică, economică și morală care au urmat. Media internaționale scriu că relația dintre Gorbaciov și Putin a fost complexă, oscilând între stimă și reproșuri reciproce, înainte de a lăsa loc unei indiferențe cordiale. În Rusia nu a fost instituit acum doliu național, spre deosebire de anul 2007, când, la moartea primului președinte rus, Boris Elțîn, Kremlinul a declarat o zi de doliu și a organizat funeralii oficiale, la care au participat Putin și Gorbaciov.