Știri

RĂZBOI ÎN UCRAINA: Biden spune că Zelenski nu voia să audă că invazia se va produce

Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, se adresează membrilor Senatului și Camerei Reprezentanților SUA reuniți pentru o întâlnire specială în centrul de pe Capitol Hill din Washington, DC, SUA, 16 martie 2022.
© EPA-EFE/MICHAEL REYNOLDS   |   Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, se adresează membrilor Senatului și Camerei Reprezentanților SUA reuniți pentru o întâlnire specială în centrul de pe Capitol Hill din Washington, DC, SUA, 16 martie 2022.

Susține jurnalismul independent

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a afirmat că omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, „nu a vrut să audă” avertismentele americane înainte ca Rusia să-i invadeze țara. „Mulți oameni au crezut că exagerez” vorbind despre un atac rusesc asupra Ucrainei înainte ca acesta să înceapă – a spus liderul de la Casa Albă, citat de agențiile internaționale de presă. El spune ca avea informații certe că trupele ruse vor trece granița, dar Zelenski nu le-a crezut. Statele Unite au lansat avertismente despre pregătirile pentru o invadare a Ucrainei cu mult înainte ca președintele rus, Vladimir Putin, să ordone, pe 24 februarie, declanșarea așa-zisei operațiuni militare speciale. Analiștii amintesc că avertismentele treziseră neîncredere și critici mai mult sau mai puțin voalate chiar din partea unor aliați europeni, care considerau la acea vreme că Statele Unite sunt prea alarmiste. La începutul anului, serviciile americane de informaţii apreciaseră că Rusia îşi accelerează pregătirile pentru o invazie la scară largă în Ucraina şi că a masat, deja, la frontieră, 70% din efectivele militare necesare. Oficiali de la Washington spuneau că la graniţă sunt 110 mii de militari şi ar mai fi nevoie de încă 40 de mii pentru ca atacul să poată fi declanşat în circa două săptămâni. Agenţiile americane de informaţii apreciau că sunt posibile atât scenariul invaziei numai în estul separatist, rusofon şi rusofil al Ucrainei, aşa-numitul Donbas, cât şi acela al ocupării întregii ţări. Experţii americani credeau că forțelor ruse le-ar trebui 48 de ore pentru a încercui capitala ucraineană, Kiev, şi pentru a-l răsturna de la putere pe preşedintele pro-occidental Zelenski. Costurile umane ar fi între 25 şi 50 de mii de civili, de la cinci mii la 25 de mii de combatanţi ucraineni şi între trei şi zece mii de militari ruşi. Între unu şi cinci milioane de oameni ar putea să se refugieze din cale războiului, cei mai mulţi în Polonia vecină – mai pronosticau americanii.

Ucrainenii se temeau că panica alungă investitorii

La sfîrșitul lui ianuarie, cu nici o lună înainte de declanșarea războului, președintele Zelenski le-a cerut occidentalilor să nu mai răspândească panica pe tema tensiunilor dintre țara sa și Rusia. Într-o conferință de presă organizată la Kiev, el a afirmat că probabilitatea atacului din partea rușilor există, n-a dispărut, dar nu e nici mai gravă, nici mai puțin gravă decît cea de anul trecut, când, în primăvară, Moscova a masat  trupe însemnate pe graniță, pentru a le retrage în cele din urmă. În acest moment, cel mai mare risc pentru Ucraina, mai spunea Zelenski, este destabilizarea situației interne, la care presa și politicienii occidentali ar contribui involuntar. Anterior, el le ceruse ucrainenilor să nu intre în panică din cauza informațiilor privind o posibilă invazie rusească. Președintele a afirmat că Moscova seamănă deliberat nesiguranță în rândul populației ucrainene, pentru a-i diminua rezistența și a descuraja investitorii străini. Și ministrul ucrainean de Externe, Dmytro Kuleba, aprecia că numărul militarilor ruși masați la frontierele țării sale e, încă, insuficient pentru un atac de amploare. Trupele de la graniță sunt importante și reprezintă o amenințare pentru Ucraina, dar, la ora actuală, nu ajung pentru o ofensivă la scară largă – afirma Kuleba. Aceasta nu înseamnă, însă, că rușii nu-și vor putea mări efectivele în următoarea perioadă – a mai spus el. Peste o sută de mii de militari ruși sunt la graniță, în primul rând, credeau comentatorii, pentru a descuraja orice aspirație a Ucrainei de a fi primită în NATO. Kuleba considera că Putin ar fi fericit dacă planul i-ar reuși și nu ar fi nevoie să recurgă la forța armată.

 

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news

Veridica News

Veridica News




Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 3 min
MAE a început distribuirea materialelor necesare votării, către secţiile de votare din străinătate
MAE a început distribuirea materialelor necesare votării, către secţiile de votare din străinătate

Vor fi împărţite peste 2,5 milioane de buletine de vot şi aproape 8.500 de ştampile "VOTAT".

Veridica News
Veridica News
17 May 2024
România şi Moldova vor găzdui Secretariatul Grupului de monitorizare a Procesului Bologna
România şi Moldova vor găzdui Secretariatul Grupului de monitorizare a Procesului Bologna

Instituţia va avea sediul la Bucureşti şi va fi compusă din experţi români şi din Republica Moldova.

Veridica News
Veridica News
17 May 2024
Protest al blocului politic „Victorie”, controlat de oligarhul fugar Ilan Şor, în faţa Ambasadei României la Chişinău
Protest al blocului politic „Victorie”, controlat de oligarhul fugar Ilan Şor, în faţa Ambasadei României la Chişinău

Manifestaţia a vizat o declaraţie a premierului Marcel Ciolacu, potrivit căreia „nu există moldoveni, ci doar români”.

Veridica News
Veridica News
17 May 2024
Armata israeliană anunță că și-a omorât, din greșeală, cinci soldați în Gaza
Armata israeliană anunță că și-a omorât, din greșeală, cinci soldați în Gaza

Potrivit unei anchete interne, scriu media internaționale, echipajele blindatelor fuseseră avertizate cu câteva ore mai devreme de prezența soldaților în interiorul clădirii pe care-au lovit-o.

Veridica News
Veridica News
16 May 2024