Președintele Finlandei, Alexander Stubb, un apropiat al lui Donald Trump îl îndeamnă pe omologul său american să ia măsuri pentru a obliga Rusia să se așeze la masa negocierilor cu Ucraina, pentru încheierea războiului. „Sper ca răbdarea țărilor occidentale, în special a Statelor Unite, să se epuizeze. Pentru că de fiecare dată când răbdarea președintelui Trump s-a epuizat, el a luat măsuri care au dus la o soluție”, a declarat la o conferință de presă președintele finlandez, care s-a împrietenit cu Donald Trump la partidele de golf. Stubb s-a referit la taxele vamale suplimentrare impuse Indiei, care intră mâine în vigoare. cu care Trump a decis să-o pedepsească pentru că cumpără petrol, gaze și arme rusești. Dacă penalizările ar fi impuse și altor țări „am putea foarte bine să ne întoarcem la masa negocierilor”, a spus președintele finlandez. Finlanda, membră a Uniunii Europene, a devenit și membră a NATO după invadarea Ucrainei de către Rusia cu care împarte o lungă graniță, iar președintele Stubb s-a aflat printre liderii europeni care l-au însoțit recent la Washington pe Volodimir Zelenski, pentru a sprijini argumentele Ucrainei la întâlnirea cu Trump.
