Premierul armean, Nikol Pașinian, și-a anunțat, duminică, demisia, dar a precizat că-și va exercita interimar atribuțiile până la alegerile legislative anticipate din iunie, care ar urma să pună capăt acutei crize politice din republica ex-sovietică din sudul Caucazului. Instalat la șefia Executivului după protestele antiguvernamentale din 2018, Paşinian este calificat, atât de opoziție, cât și de armata propriei țări, drept responsabil pentru dureroasa înfrângere din toamna anului trecut în fața Azerbaidjanului, când doar oficiile de mediator ale președintelui rus, Vladimir Putin, au pus capăt luptelor. Erevanul controlează, de facto, graţie separatiştilor armeni, o parte din regiunea Nagorno-Karabah, dar a pierdut, în conflictul din 2020, oraşul-simbol Şuşa, precum şi zone azere din jurul Karabahului. Această înfrângere a fost percepută de armeni drept o umilinţă naţională, iar armata a cerut plecarea premierului, în timp ce acesta a afirmat că e victima unei tentative de puci. Rusia, protectoarea tradițională a Armeniei, şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu tensiunile politice în creştere la Erevan, iar Turcia, dușmanul istoric al armenilor și aliatul azerilor, a 'condamnat cu fermitate' tentativa de puci. Analiștii notează că, în ajunul demisiei lui Pașinian, Armenia a obținut un enorm succes diplomatic, după ce președintele american, Joe Biden, a devenit primul lider de la Casa Albă ce recunoaște genocidul antiarmenesc declanșat, acum 106 ani, de imperiul otoman. Anunțul lui Biden a fost programat sâmbătă, 24 aprilie, dată la care, în 1915, au început masacrele cărora le-au căzut victime circa un milion și jumătate de etnici armeni. Printr-un vot simbolic, Congresul american a recunoscut, deja, genocidul, în decembrie 2019. Analiștii prevăd că inițiativa lui Biden riscă să tensioneze relațiile cu Turcia, aliată în NATO cu Statele Unite. Termenul de genocid armean e recunoscut de circa 30 de state și larg împărtășit de comunitatea istoricilor. Turcia refuză, însă să-l accepte ca atare, neagă orice intenții exterminatorii ale administrației otomane și vorbește doar despre masacre reciproce, pe fondul unui război civil, dublat de foamete, care a produs sute de mii de victime în ambele tabere. Aliată, în prima conflagrație modială, cu Puterile Centrale, Germania și Austro-Ungaria, Turcia musulmană a luptat contra Antantei franco-britanice și a imperiului țarist și i-a suspectat de lipsă de loialitate pe armenii creștini, tradițional orientați spre ruși. Masacrele, comise de armată, jandarmerie, trupe paramilitare kurde și bande de infractori, scoși din închisoare tocmai în acest scop, s-au perpetuat până în 1923. Două treimi dintre armenii care trăiau pe teritoriul de azi al Turciei au pierit, iar cei mai mulți supraviețuitori au plecat, fie în Armenia sovietică, fie în țări din lumea liberă. Potrivit statisticilor, circa 60 de mii de etnici armeni ar mai exista, în prezent, în Turcia.
