Precizări ale AEP legate de campania electorală începută astăzi

Precizări ale AEP legate de campania electorală începută astăzi
© EPA-EFE/ROBERT GHEMENT   |   Doi români trec pe lângă un grup de corturi electorale, lângă Piața Romană, în Sectorul 1 din București, România, 30 aprilie 2024.

Autoritatea Electorală Permanentă precizează că în campania electorală sunt permise doar anumite tipuri de activităţi şi materiale de propagandă, fiind interzisă utilizarea vehiculelor inscripţionate cu sloganuri, imagini ale candidaţilor, organizarea de spectacole, serbări, focuri de artificii, bannerele, mesh-urile, corturile, panourile, steagurile publicitare, precum şi folosirea mesajelor sau a sloganurilor discriminatorii, de incitare la ură şi intoleranţă.

Elemente de campanie permise

Potrivit AEP, de la începerea campaniei electorale şi până la încheierea acesteia, trebuie respectate toate prevederile în vigoare, fiind permise doar anumite tipuri de activităţi şi materiale de propagandă, precum afişele electorale, materialele de propagandă electorală audio sau video difuzate de mass-media audiovizuală în condiţiile legii, publicitatea în presa scrisă, materialele de propagandă electorală online, broşurile, pliantele şi alte materiale tipărite din aceeaşi categorie.

De asemenea, conform legii, competitorii politici au obligaţia înlăturării, până la data începerii campaniei electorale, a tuturor materialelor de propagandă utilizate până la acel moment şi care nu respectă formatul permis.

Corectitudinea campaniei, crucială pentru credibilitatea procesului electoral

Preşedintele AEP, Toni Greblă, a transmis că desfăşurarea unei campanii electorale corecte, cu dezbateri reale şi pluralism de opinie, este „crucială” pentru credibilitatea procesului electoral: „Consolidarea încrederii alegătorilor în procesul electoral este esenţială pentru o democraţie robustă şi nu poate fi asigurată fără o campanie desfăşurată în acord cu cele mai înalte standarde europene şi internaţionale. În acest sens, desfăşurarea unei campanii electorale corecte, în care să aibă întâietate dezbaterile reale şi pluralismul de opinie, este crucială pentru credibilitatea procesului electoral şi, implicit, pentru o prezenţă sporită la vot în rândul alegătorilor”.

Timp citire: 1 min