Poliția a găsit buletine de vot deja ștampilate într-o secție din Sectorul 2 din București

Poliția a găsit buletine de vot deja ștampilate într-o secție din Sectorul 2 din București
© EPA-EFE/ROBERT GHEMENT   |   O femeie ține în mână ștampila de vot la o secție de votare din București, România, 6 decembrie 2020.

Polițiștii au fost sesizați de un candidat la alegerile Consiliului General care le-a spus că în incinta unei secții de votare din Sectorul 2 ar exista buletine de vot deja ștampilate. Oamenii legii au confirmat faptul că cele sesizate se confirmă. Cercetările sunt continuate de către Secția 7 Poliție.

Potrivit unor surse citate de G4Media, buletinele erau ștampilate cu PSD.

Incidentul a avut loc la Secția de votare 190, unde a fost chemată poliția după ce au fost găsite 4 buletine gata ștampilate cu PSD-PNL. Primul buletin a fost descoperit chiar de un alegător, apoi alte 3 au fost găsite pe mesele reprezentanților PSD-PNL, susține un comunicat al USR, care arată că după ce polițiștii au făcut verificări, au permis reluarea procesului de vot.

„După plecarea polițiștilor, a mai fost descoperit un alt buletin gata ștampilat. Al cincilea. Din moment ce astfel de buletine de vot gata ștampilate tot apar în această secție, USR cere suspendarea procesului de vot acolo, până la normalizarea situației”, se precizează în comunicatul USR.

Timp citire: 1 min