
Înmormântarea opozantului rus Aleksei Navalnîi, care a murit pe 16 februarie, într-o colonie penitenciară arctică, va avea loc vineri, 1 martie, la ora locală 14:00 (11:00 GMT), la Moscova - a anunțat, miercuri, pe rețelele de socializare, echipa sa, preluată de media internaționale. Potrivit aceleași surse, slujba religioasă e programată în biserica Marino, iar înhumarea în cimitirul Borisovski, din sud-estul capitalei ruse.
Funeralii incomode pentru putere
Comentatorii spun că, dacă înmormântarea va fi publică, ar putea mobiliza numeroși susținători ai opoziției și ar crea probleme de imagine pentru regimul președintelui Vladimir Putin, care se pregătește pentru un nou mandat după alegerile programate pe 15-17 martie. Cotat drept adversarul numărul unu al Kremlinului și întemnițat încă din 2021, Navalnîi ispășea o pedeapsă de 19 ani de închisoare, sub acuzația de „extremism”.