
Patronul grupului paramilitar rusesc Wagner, oligarhul Evgheni Prigojin, este în continuare cercetat penal după rebeliunea sa eșuată de la sfârşitul săptămânii trecute, în ciuda anunțului lansat de la Kremlin privind un acord de renunțare la acuzații. „Cazul nu a fost închis, ancheta continuă” - a spus o sursă din Parchetul General al Rusiei, citată de cele trei principale agenții ruseşti de presă. Kremlinul a declarat, sâmbătă seară, că Prigojin, vizat de o anchetă pentru „apel la revoltă armată”, ar putea pleca în Belarus fără a fi urmărit penal, după încheierea rebeliunii sale de 24 de ore.